Marcel Ciolacu a susținut o primă conferință de presă, luni, după discuția purtată de președintele Klaus Iohannis cudelegația PSD în marja consultărilordintre șeful statului și reprezentanții formațiunilor politice parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru. „Președintele României a recunoscut faptul și chiar ne-a felicitat că Partidul Social Democrat a câștigat aceste alegeri”, a declarat social-democratul, care susține că țara nu își permite „o majoritate fragilă” în Parlament și „un guvern de uniune națională este cea mai bună soluție în acest moment”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Președintele României a recunoscut faptul și chiar ne-a felicitat că Partidul Social Democrat a câștigat aceste alegeri. De asemenea, a spus că propunerea Partidului Social Democrat, în persoana domnului doctor Alexandru Rafila, este o propunere onorabilă. Am menționat faptul că acele negocieri ridicole, pe lângă Constituție, de la Vila Lac 1, nu au ce căuta într-o democrație reală și vom aștepta finalizarea tuturor negocierilor pentru a trage o concluzie. Am insistat că România trece printr-o perioadă complicată, atât din punctul pandemiei, al crizei sanitare, cât și a crizei economice, și nu ne permitem o majoritate, în Parlament, fragilă și considerăm în continuare că un guvern de uniune națională este cea mai bună soluție în acest moment pentru România. Normal, în această construcție politică, partidul care a câștigat alegerile trebuie să desemneze primul-ministru în persoana domnului Alexandru Rafila”, a declarat Marcel Ciolacu.
Referitor la posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să fi întrebat delegația PSD, în timpul consultărilor, cu cine ar putea forma social-democrații o majoritate parlamentară pentru un guvern condus de Alexandru Rafila: „Am și făcut propunerea – un guvern de uniune națională, în care toate forțele politice să fie reprezentate”.
Întrebat dacă acest guvern de uniune națională ar cuprinde și Partidul Național Liberal, președintele PSD a afirmat: „Inclusiv Partidul Național. Dacă sunt toate forțele politice, din câte știu eu Partidul Național Liberal este reprezentat în Parlament. Noi am exclus orice posibilitate de a face un guvern cu Partidul Național Liberal, deoarece cu toții constatăm consecințele guvernării Partidului Național Liberal din ultimul an de zile”. Într-un guvern de uniune națională, spune Marcel Ciolacu, „sunt toate forțele politice, cu mențiunea că Partidul Social Democrat, care a câștigat alegerile, lucru recunoscut și de către Președintele României, va face propunerea de prim-ministru în persoana domnului Alexandru Rafila”.