Maia Sandu: „Vizita președintelui Klaus Iohannis de la sfârșitul acestui an este o vizită importantă pentru țara noastră și sperăm să însemne primul pas într-o colaborare de durată și productivă”

Maia Sandu: „Vizita președintelui Klaus Iohannis de la sfârșitul acestui an este o vizită importantă pentru țara noastră și sperăm să însemne primul pas într-o colaborare de durată și productivă”
Foto: presidency.ro

Președinta-aleasă Maia Sandu a avut luni o întrevedere cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, iar la finalul întâlnirii a declarat, printre altele, că vizita președintelui Klaus Iohannis de la sfârșitul acestui an„este una importantă” pentru Republica Moldova.

Maia Sandu, despre vizita președintelui Klaus Iohannis în Republica Moldova

„Am accentuat necesitatea de a restabili cooperarea bilaterală firească între România și Republica Moldova și de a intensifica cooperarea moldo-română în mai multe domenii, pentru ca cetățenii să simtă beneficii cât mai curând. După cinci ani de la ultima vizită a Președintelui României în Republica Moldova, vizita președintelui Klaus Iohannis de la sfârșitul acestui an este o vizită importantă pentru țara noastră și sperăm să însemne primul pas într-o colaborare de durată și productivă între țările noastre”, a declarat Maia Sandu, care anunța anterior că se pregătește vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău, fără a preciza însă când aceasta ar putea avea loc, potrivit Deschide.md.

Maia Sandu a câștigat finala alegerilor prezidențiale din Republica Moldova în 15 noiembrie, în dauna pro-rusului Igor Dodon, președinte în exercițiu, pe care îl învinsese anterior și în primul tur de scrutin. Victoria Maiei Sandu a fost salutată de cancelariile spațiului euroatlantic, iar Președintele României s-a numărat printre primii șefi de stat care au felicitat-o pe candidata pro-europeană.

„Am avut o discuție cu doamna președinte ales Maia Sandu, ieri (n.r. – 16 noiembrie), imediat după ce am aflat rezultatul îmbucurător. Am felicitat-o pe doamna Sandu și la invitația dominiei sale am promis că voi face o vizită în Republica Moldova. Cu premierul am discutat la foarte puțin timp, la o oră după acea convorbire și am început să căutăm soluții pentru un nou pachet de sprijin care va fi cu siguranță necesar pentru Republica Moldova”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, în timpul unei conferințe de presă susținute în 17 noiembrie.

Administrația Prezidențiale anunțase încă din 16 noiembrie că Președintele României a felicitat-o telefonic pe Maia Sandu și va efectua o vizită oficială în Republica Moldova.

„Președintele României, domnulKlaus Iohannis, a transmis Președintelui ales al Republicii Moldova, doamnaMaia Sandu, în cadrul unei discuții telefonice din această dimineață, felicitări din partea României și a sa personal pentru victoria covârșitoare obținută în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020.Președintele României și Președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuției că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, domnulKlaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei PreședinteMaia Sandu, după preluarea mandatului prezidențial”, preciza Administrația Prezidențială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)