Ludovic Orban: Prin susținerea lui Nicușor Dan, am arătat că punem pe prim plan obiectivul de a scăpa Capitala de PSD. M-aș fi așteptat ca Dan Barna să-mi transmită criticile la întâlnirea pe care am avut-o (VIDEO)

Ludovic Orban: Prin susținerea lui Nicușor Dan, am arătat că punem pe prim plan obiectivul de a scăpa Capitala de PSD. M-aș fi așteptat ca Dan Barna să-mi transmită criticile la întâlnirea pe care am avut-o (VIDEO)
Foto: gov.ro

Ludovic Orban, premierul României și liderul PNL, a explicat că a pus „pe prim plan obiectivul de a câștiga” alegerile locale în Capitală, „de a scăpa de domnia asta a incompetenței și relei-voințe care a fost instaurată de PSD în București”, și că a arătat acest lucru prin faptul că el și liberalii și-au manifestat sprijinul față de candidatul independent susținut și de USR, Nicușor Dan, în cursa electorală pentru scaunul de primar general. El i-a oferit o replică și lui Dan Barna, care „este clar pentru toată lumea că Guvernul Orban a pierdut controlul pandemiei”, și a spus că s-ar fi așteptat ca omologul său de la USR să îi spună acest lucru la întâlnirea pe care au avut-o duminică.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Replica lui Ludovic Orban, pentru Dan Barna

„PSD se joacă cu sănătatea românilor. Legea carantinei este necesară. Da, este clar pentru toată lumea că guvernul Orban a pierdut controlul pandemiei. Dar asta nu înseamnă că trebuie să transformăm o situaţie proastă într-o catastrofă sanitară numai pentru că vin alegerile”, a scris Dan Barna, președintele USR, duminică, pe Facebook.

În replică, Ludovic Orban a afirmat: „M-aș fi așteptat să îmi spună lucrul acesta la întâlnirea pe care am avut-o, că domnul Barna s-a dus în piață după ce a avut o întâlnire cu mine. Am avut o întâlnire cu domnul Barna și cu domnul Cioloș, ca să discutăm despre eventuale înțelegeri pentru locale. Chiar am rămas surprins să văd mesajul respectiv”.

Liderul PNL, despre alegerile locale și lupta politică pentru Capitală

„Eu am arătat foarte clar că am pus pe prim plan obiectivul de a câștiga alegerile în București, de a scăpa de domnia asta a incompetenței și relei-voințe care a fost instaurată de PSD în București. Deși PNL este cel mai puternic partid, am renunțat să susținem un candidat propriu și am decis să îl susținem pe Nicușor Dan ca și candidat, știind că Nicușor Dan este candidatul unei alte formațiuni politice. Cred că am arătat că suntem dispuși la sacrificii și că suntem dispuși să renunțăm la o serie de lucruri, dar nu putem renunța la ceea ce ne conferă nouă identitate. Nu putem renunța la niște lucruri care sunt fundamentale în activitatea noastră politică”, a subliniat prim-ministrul.

Președintele PNL a scos în lumină că „există o limită în discuții și în negocieri, iar o astfel de chestiune, după ce discuți cu mine despre posibile înțelegeri pe plan local, să dai o tură prin Piața Victoriei și spui că Guvernul Orban a pierdut de sub control (n.r. – gestionarea crizei COVID-19), să spui că planul nostru economic e de fapt un plan electoral și că România are nevoie de un adevărat plan economic, nu este cea mai bună formă de a purta negocieri. În discursul meu public m-am ferit întotdeauna să spun lucruri critice despre cei pe care îi consider potențiali parteneri și cei alături de care, ăsta este adevărul, ne-am luptat o bună bucată de vreme împotriva unui PSD periculos pentru România, care dăuna grav României. Nu cred că este momentul ca din motive egoiste sau din dorința de a mai câștiga niște voturi, această formă de colaborare să fie afectată”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`