Ludovic Orban: Noi nu facem reforme pentru că ne cere Comisia Europeană. Facem reforme pentru că sunt necesare și sunt prevăzute în programul de guvernare (VIDEO)

Ludovic Orban: Noi nu facem reforme pentru că ne cere Comisia Europeană. Facem reforme pentru că sunt necesare și sunt prevăzute în programul de guvernare (VIDEO)

Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că în spațiul public sunt vehiculate informații inexacte cu privire la reformele cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Într-o conferință de presă susținută, marți, la Parlament, liderul liberal a subliniat că Guvernul face reforme pentru că acestea sunt prevăzute în programul de guvernare, nu pentru că sunt cerute de Comisia Europeană.

Ludovic Orban: Reformele pe care le face Guvernul sunt prevăzute în programul de guvernare

”Apar foarte multe informații în media care nu sunt conforme cu realitatea multe dintre ele. Încep prin a vă spune că reformele pe care le face Guvernul condus de premierul Florin Cîțu sunt reformele care sunt prevăzute în programul de guvernare. Noi nu facem reforme pentru că ne cere Comisia Europeană. Facem reforme pentru că sunt necesare pentru România și avem prevăzute aceste reforme în programul de guvernare. România Educată, reforma pensiilor publice, reforma în domeniul salarizării publice, în domeniul justiției, repararea tuturor stricăciunilor făcute în legislatura trecută. Toate aceste reforme le facem pentru că e nevoie.

Sigur că în PNRR printre elementele care sunt urmărite de către Comisia Europeană există și partea de reforme. Așa este regulamentul în baza căruia fiecare țară prezintă un PNRR care cuprinde și niște reforme”, a spus Ludovic Orban.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Orban, despresalarizarea din sistemul public

În acest context, liderul liberal s-a referit la salarizarea din sistemul public, precizând că nu se discută despre înghețarea salariilor.

”Rugămintea mea este să aveți prudență în difuzarea unor informații pe surse legate de așa-zisele reforme. Una dintre măsuri, de exemplu, salarizarea din sistemul public, asta ne-am propus noi în programul de guvernare, să menținem în cadrul PIB aceeași pondere a cheltuielilor pentru salarizarea personalului public. Asta nu înseamnă înghețarea salariilor, înseamnă că dacă menții aceeași anvelopă, la orice creștere economică, salariile din sistemul public cresc corespunzător cu creșterea economică”, a mai spus Ludovic Orban.

Tot marți, premierul Florin Cîțu a declarat, cu referire la reforma distemului de pensii, că ”obiectivul acestui sistem este sustenabilitatea”.

”Nu avem un plan larg prezentat până acum. Nu a fost o discuţie despre pensia anticipată sau despre alte pensii. Se discută despre reforma sistemului de pensii, iar obiectivul acestui sistem este sustenabilitatea. (…) Ştim foarte bine că în România, nu numai în România, la nivelul UE există o problemă cu sustenabilitatea sistemului de pensii, care, în câţiva ani de zile – în 10, 15 ani – s-ar putea să aibă o problemă de sustenabilitate. Astfel, avem nevoie de aceste reforme”, a spus șeful Guvernului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`