Ludovic Orban: Îi recomand lui Dan Barna să citească planul de relansare economică / Principalele declarații făcute de premier, în direct pe B1 TV (VIDEO)

Ludovic Orban: Îi recomand lui Dan Barna să citească planul de relansare economică / Principalele declarații făcute de premier, în direct pe B1 TV (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul României, Ludovic Orban, a fost prezent, joi, în studioul B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, unde a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe agenda publică. Printre temele abordate de prim-ministru s-au numărat planul național de investiții și relansare economică, turismul românesc, agricultura, posibilitatea ca restaurantele să fie redeschise și situația epidemiologică din țară, dar și relația Guvernului cu Parlamentul și alte instituții, precum Avocatul Poporului sau Curtea Constituțională a României (CCR).

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Principalele declarații făcute de premierul Ludovic Orban, în direct pe B1 TV

  • Despre evenimentul de la Ambasada SUA. Nu pe 4 iulie cum eram obișnuiți, ci pe 2 iulie. Probabil din cauză că data de 4 iulie cade sâmbătă. S-a considerat probabil că e mai bine să se organizeze astăzi și, oricum, în condiții deosebite, că acolo erau două, trei mii de invitați în mod obișnuit. Acum au fost 150. Sigur că s-au respectat măsurile sanitare. Pe gazon erau stelele Americii cu distanța care este stabilită prin lege, iar fiecare om stătea în dreptul unei stele. A fost cu mască, dar, sigur, nu toți poartă mască în situații de genul. Cea mai mare parte a timpului, cei mai mulți au purtat mască.
  • Despre planul de relansare economică și criticile lui Dan Barna. Cred că nu l-a citit, sincer. Îi recomand să îl citească. Este un program la care am lucrat enorm, un program pe care nu l-am făcut numai noi. Am consultat specialiști din toate instituțiile publice, din mediul de afaceri, din mediul neguvernamental. Este un program care a urmărit ce se întâmplă și în alte țări europene, încercând să preluăm măsurile care sunt aplicate cu succes în alte țări. De exemplu, deja am și aplicat schema de ajutor de stat.Am aplicat o schemă de ajutor de stat care s-a aprobat pentru mai multe state europene, printre care Germania, care permite reducerea prețului la energie electrică pentru marii consumatori industriali, prin scăderea cu un procent – noi am aplicat un procet de 16% – din taxa de CO2, care este inclusă în factură și este o formă de schemă de ajutor de stat, care a permis, de exemplu, Germaniei să susțină industriile energofage, care au un consum mare de energie electrică în cadrul structurii de costuri a produselor, să crească competitivitatea produselor germane.
  • Cum să nu aplici o astfel de schemă de stat? Asta nu e o subvenție în sine, ci este o schemă de ajutor de stat, care, după OUG 114, România a ajuns într-o situație paradoxală. Deși avem gaz, deși România era un exportator net de energie electrică, am ajuns în situația în care gazul natural și energia electrică au ajuns să fie la un preț peste media europeană, peste bursa din Austria. Cum să nu avem noi ca obiectiv să creștem competitivitatea companiilor românești prin aplicarea unor astfel de scheme de ajutor de stat care sunt aplicate și în alte state.
  • Ce să facem, să nu aplicăm IMM Invest? Am fost atacați, făcuți praf pe schema de ajutor pentru companiile mici și mijlocii, dar iată că IMM Invest funcționează, sunt peste 10.000 de companii. Până acum a fost depășit plafonul de 10 miliarde, plafonul de garantare, și cu siguranță schema va crește finanțarea IMM de către mediul financiar-bancar. Cum să meargă companiile dacă nu le asiguri capital de lucru și capital pentru investiții? Companiile care au capital de lucru pot să își deruleze afacerile în condiții bune, își mențin locurile de muncă, își mențin prezența pe piață sau chiar pot să se dezvolte. Dacă fac investiții, evident că aceste investiții pot să ducă la dezvoltarea companiilor respective, la creșterea competitivității și ponderii pe piață. Asta, iarăși, e și în avantajul companiilor, și în avantajul angajaților.
  • Vă dau un alt exemplu. Nu noi am inventat schema de ajutor de stat pentru garantarea asigurării creditului comercial. Prima țară, din câte știu, este tot Germania, care a aplicat această schemă. E logic. De ce se aplică schema asta? Asigurarea creditului comercial este importantă, pentru că o companie are mai mulți parteneri. Dacă o companie are probleme financiare și nu poate să plătească, afectează și compania care i-a livrat produsul sau serviciul respectiv. Și acum e o tendință de creștere a arieratelor, la care noi trebuie să avem o reacție imediată. Pentru că dacă se îmbolnăvește o companie, ea nu trebuie lăsată să îmbolnăvească tot lanțul valoric și toate companiile cu care are ea contracte.
  • Avem pregătit un alt memorandum guvernamental, pe care îl vom avea în următoarea ședință de Guvern. Există un oficiu de compensare și vom obliga toate companiile statului de sub autoritatea ministerelor să intre în această schemă de compensare. De asemenea, vom stimula companiile private să intre în această schemă de compensare, pentru că acest oficiu de compensare folosește niște scheme legale de compensare, în așa fel încât să reducă arieratele.
  • Să vă mai spun un lucru. Schema de ajutor de stat pentru investițiile greenfield. După această pandemie, este clar că va fi un amplu proces de relocare a foarte multor capacități de producție .Europa, de exemplu, a resimțit din plin în mod negativ dependența pe care o are pe toate tipurile de produse de țări care nu sunt în UE. În primul rând China, dar și India. Există o tendință clară de relocare a investițiilor care au fost făcute în țări din UE. (…) E o schemă foarte simplă, în funcție de valoarea investiției, de zona în care vrea să plaseze investiția, practic eu îi dau un ajutor de stat care reprezintă un procent din investiția pe care vrea să o facă – de principiu facilități, dar și bani, chiar și bani.
  • În toată UE, fondurile europene sunt folosite pentru a acorda granturi pentru investiții către companii. Granturi pentru investiții. Orice investiții înseamnă o dezvoltare a companiei. Noi ce am făcut? Am disponibilizat, profitând de două instrumente pe care le avem la dispoziție, creșterea flexibilității între fonduri – adică poți să muți bani, dacă nu poți să cheltui toți banii pe un program, folosești banii respectivi pe un alt program pe care tu îl consideri mult mai util pentru perioada în care te găsești. Deci Comisia a decis creșterea flexibilității între fonduri. Am folosit această posibilitate care ne-a fost oferită de companie ca să relocăm niște bani pentru a dezvolta un program de susținere al IMM, care va fi derulat prin Ministerul Economiei. Un număr de 350 de milioane vor fi folosiți pentru capital de lucru.(…) Valoarea ajutorului este într-un procent de 15% din cifra de afaceri și el primește bani ca să plătească chirii, furnizori și alte categorii de cheltuieli.
  • Am alocat, de exemplu, 550 de milioane pe o schemă de ajutor de stat pentru investiții. Aici avem mai multe categorii de investiții. Cum să nu utilizăm aceste resurse financiare pe care România le are puse la dispoziție – bani pe care nu trebuie să îi dăm înapoi – pentru a susține companiile în dezvoltarea lor, mai ales în perioada asta în care este nevoie de orice fel de injecție de lichidate în companii pentru ca ele să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.
  • Uitați-vă la datele economice și veți vedea. Avem un deficit al balanței comerciale, pe anul trecut, de 17 miliarde de euro. Absolut rușinos. De ce? Pentru că singura politică de creștere economică susținută de guvernările ultimilor ani a fost o creștere artificială a cererii, a consumului, prin pârghii guvernamentale, care au însemnat – salariul minim, care nu a fost crescut pe baza unor indicatori economici obiectivi, productivitate, rata inflației, creșterea economică. Nu a existat niciun stimulent de dezvoltare a capacităților de producție din România.
  • Despre agricultură. Vă dau un exemplu pe agricultură. România este a șasea țară ca suprafață agricolă, iar România înregistrează un deficit pe agricultură, un deficit de 1,4 miliarde. Exportăm animale vii și cereale vrac în proporție de aproape 70% și importăm produse agricole procesate. Deși ai un potențial agricol foarte puternic în România, tu în momentul de față, ca țară, ai deficit pe agricultură. E ceva absolut incredibil.
  • Despre turism. Pe turism, deci noi avem deficit pe turism. Adică banii cheltuiți de românii care pleacă în vacanțe în destinații din afara țării, sunt mai mulți decât banii care intră în România aduși de turiști. Avem o țară superbă cu foarte multe atracții.Am făcut sondaj și, pentru prima oară, există un procent foarte mare de români care vor să își petreacă concediul în România, 83%, sau cel puțin așa declară în sondaje. Îndemnul meu este mergeți în vacanță și anul acesta, și anul viitor în România. Sunt atâtea lucruri frumoase, atâtea locuri superbe din România care merită să fie văzute. (…)Păi nu există voucherele de vacanță, care nu pot fi folosite decât în cadrul turismului autohton? Am prelungit valabilitatea voucherelor, ele pot fi utilizate și pot fi utilizate numai pentru turism autohton.
  • Dezbaterea pe turism e foarte amplă. Noi aici trebuie să facem câteva lucruri foarte precise dacă vrem să utilizăm potențialul turistic uriaș pe care îl are România, dar asta înseamnă infrastructură, înseamnă un raport cost-calitatea serviciilor crescut, înseamnă promovarea destinațiilor turistice, înseamnă îmbunătățirea imaginii pe plan extern, care depinde în mare parte de realitatea din România, adică să nu mai avem ștampila că suntem corupți, că suntem necivilizați șamd. Să promovăm o imagine corectă despre noi, care să fie conformă realității.
  • Trebuie să avem și noi inteligența să facem parteneriate cu agențiile lor, astfel încât să reușim să atragem turiști din Germania, din Franța, pentru că, slavă Domnului, sunt multe lucruri de văzut în România. Să știți că mulți din cei care vin în România, se întorc cu o impresie foarte frumoasă, pentru că prejudecățile care există despre România, în foarte multe țări europene, sunt în totală contradicție cu realitatea. România e frumoasă, foarte mulți români sunt civilizați. Între timp au mai evoluat și infrastructura, și calitatea serviciilor, iar românii în sine sunt foarte ospitalieri, sunt un popor cald, un popor prietenos. Noi ne purtăm foarte frumos cu oaspeții noștri din alte țări. Chiar cred că ar putea să fie un brand al nostru această ospitalitate, care este, vă spun, o caracteristică pe care nu o întâlnești la foarte multe popoare.
  • Despre românii din Grecia. Deci nu suntem numai noi tratați. Aproape toți cei care se duc în concediu în Grecia sunt supuși unui triaj, să nu îi zicem epidemiologic. Li se ia temperatura, li se solicită date și se creează efectiv blocaje. Evident că deja am pornit demersurile diplomatice și încercăm să găsim o soluție, astfel încât să nu mai existe aceste blocaje și să nu mai piardă românii atât timp în formalitățile pe care trebuie să le înregistreze la graniță. Acum, eu chiar am participat, de exemplu, la o cvadrilaterală cu premierul Mitsotakis, cu premierul bulgar Boiko Borisov și cu președintele Serbiei, care ei ne invitau pe noi să ridicăm măsura izolării. Deci noi am ridicat măsura izolării după un criteriu pe care l-am stabilit – criteriul acesta va fi modificat, astăzi am decis în CNSU să ne luăm după decizia Comisiei Europene în evaluarea celorlalte țări, care sunt sub noi, nu sunt sub restricție, care sunt peste noi ca nivel de infecție, sunt sub restricție – și iată că acum ei au introdus niște formalități în care pur și simplu o să alunge turiștii, v-o spun sincer. Eu le spun românilor, decât să fie puși în situația asta de a pierde ore întregi în proceduri, să stea la coadă, e mult mai bine să își petreacă concediul în România.
  • Despre discuția cu reprezentanții din HoReCa. Să formăm o echipă de lucru care să fie direct implicați, alături de reprezentanți INSP, ANSVSA, reprezentanții Ministerului Economiei, astfel încât să convenim niște reguli, împreună, reguli pe care să nu trebuiască să le impunem numai noi, cu forța, prin intermediul autorității instituțiilor statului, și să fie niște reguli care să fie convenite, să fie acceptate de ei și în care, împreună, să ne angajăm să respectăm aceste reguli, până la urmă fiind și în interesul lor, pentru că dacă ei dau un semnal clar că orice client care intră în restaurant nu este în pericol să se infecteze, sunt respectate condițiile acestea, își cresc atractivitatea restaurantelor pentru clienți.
  • Hai să fim cinstiți. Autoritățile statului nu pot fi prezente în fiecare terasă, în fiecare restaurant, în fiecare magazin, în fiecare mijloc de transport în comun. Sigur, există o prezență, se fac controale, se dau sancțiuni, se dau amenzi, s-au și suspendat autorizații pentru anumite firme care n-au respectat regulile. Pe de altă parte, repet, nu poți să fii peste tot. Aici trebuie transportatorul, de exemplu, să aibă grijă dacă firmele, managementul companiilor sau cei care sunt implicați nu sunt alături de noi în respectarea regulilor atunci când văd că cineva nu respectă regulile. Nouă ne este foarte greu să controlăm tot și nici nu e bine să controlezi tot într-o societate. Hai să fim cinstiți! Dacă își asumă cineva că vrea să controleze orice se întâmplă în orice activitate, înseamnă că ne întoarcem cu 30 de ani în timp.
  • Despre posibilitatea ca restaurantele să se redeschidă după 15 iulie.În măsura în care se ajunge la o înțelegere legată de un set de reguli care să fie asumate și de reprezentanții HoReCa, noi avem disponibilitatea să deschidem restaurantele.
  • Despre numărul de infectări. Este o creștere a numărului de infectări, normal că mă îngrijorează. Orice persoană care se infectează, care e diagnosticată pozitiv mă îngrijorează. Încercăm să ne mobilizăm suplimentar. Mâine, la ora 9, avem o întâlnire cu toate instituțiile cu atribuții de control, astfel încât să stabilim o strategie în care, pe baza tuturor informațiilor pe care le avem, să mergem în zonele unde există cel mai mare risc de transmitere și unde avem informații că sunt cele mai mari încălcări ale regulilor stabilite, pentru a transmite un mesaj ferm, clar că sanționăm orice nerespectare a legislației.
  • Despremajoritatea parlamentară. Foarte greu pentru un guvern să asigure sănătatea publică, viața oamenilor, să apere sănătatea și viața oamenilor în condițiile în care Parlamentul emite reglementări în care reduce posibilitatea autorităților de a asigura respectarea regulilor. Vă dau numai un exemplu, detașările. Deci noi am avut un sistem de detașare a cadrelor medicale, indiferent că sunt medici, asistente medicale, acolo unde este necesar. În lege au trecut obligatoriu și acordul persoanei care este detașată și acum ne este foarte greu să alocăm resurse.
  • Despre Avocatul Poporului și CCR. Nu mai vă spun de tot ce face așa-zisul Avocat al Poporului și tot ce face Curtea Constituțională. Deci acum e pusă sub semnul întrebării posibilitatea de a stabili măsura izolării pentru o persoană care este venită dintr-o zonă cu risc ridicat sau pentru o persoană care face parte dintre persoanele care au fost în contact cu o persoană diagnosticată. Curtea Constituțională, tot la sesizarea Avocatului Poporului, a anulat toate amenzile care au fost date, și au fost cred că 200.00 de cetățeni români din 19.800.000, adică 1% n-au respectat legile, și ei au fost absolviți de amenzi. Este un mesaj absolut distrugător pentru cei 99% care au respectat regulile. Nu mai plătește niciunul nicio amendă și nu mai respectă nimeni nicio regulă.

  • Despre cei care susțin că virusul e inventat. Ca să nu mai spun de atâția vectori de mesaj politici sau para-politici, care lansează mesajul că nu există epidemie, că virusul e inventat, teorii ale conspirației, îndemnuri la bagatelizarea riscului, îndemnuri la nerespectarea regulilor făcute de oameni dintre cei mai importanți.N-ați văzut ce scandal a fost când s-a luat decizia, prin ANCOM, de închidere a unor pagini de Facebook? A fost o întreagă nebunie.

  • Despre respectarea regulilor de siguranță sanitară.Obiectivul nostru este să convingem cât mai mulți români să se ferească, să respecte niște reguli simple. Încă o dată, să porți mască în spații închise, să eviți – chiar afară dacă ești – un contact apropiat cu o persoană, că se știe cum se transmite virusul, nu? Se transmite atunci când se expectorează particulele de lichid, când vorbești, când cânți, când strănuți, când tușești. Să nu intri într-un contact foarte apropiat cu o persoană chiar dacă ești afară. Poți să vorbești cu cineva, dar nu trebuie să te îmbrățișezi, nu trebuie să dai mâna – sau dacă ai dat mâna sau ai atins suprafețe, trebuie să respecți niște reguli simple de igienă. Să te speli pe mâini, să te dai cu dezinfectant. Nu e nimic complicat, sunt lucruri simple. Repet, e adevărat că există așa o tendință din partea unora de a nu respecta regulile, un spirit de frondă, dar acum toate aceste reguli nu sunt inventate de cineva ca să facă rău cuiva, ci dimpotrivă, aceste reguli sunt necesare pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur de infectare.

  • Despre alegerile locale din 2020. Sigur că aș prefera să ajungem la o înțelegere, așa cum noi am făcut un sacrificiu și l-am sprijinit pe Nicușor Dan. Noi ne-am dori să mergem pe o formulă comună și la sectoare, și în Consiliul General, și în consiliile locale. Dacă alții nu vor fi de acord cu această formulă, sigur că va trebui să intrăm în competiție, dar într-o încompetiție în care n-avem decât un singur adversar, PSD, iar obiectivul nostru este să scoatem complet PSD din București.

Președintele și premierul, la recepția organizată de Ambasada SUA

Înainte să vină la „Dosar de politician”, premierul Ludovic Orban a participat, alături de președintele Klaus Iohannis, la recepția organizată de Ambasada SUA la București în contextul apropierii de Ziua Națională a Statelor Unite din 4 iulie, când americanii sărbătoresc proclamarea independenței față de Marea Britanie.

„Îmi face o deosebită bucurie să fiu alături de dumneavoastră cu această deosebită ocazie pentru partenerii și prietenii noștri americani, cea de-a 244-a aniversare a declarării independenței SUA. Vreau să vă mulțumesc, domnule ambasador, pentru invitația adresată. Doresc să vă urez, în numele Guvernului României și al meu personal, Happy Independence Day! O asemenea ocazie ne reamintește importanța Parteneriatului Strategic dintre SUA și România, dar și faptul că acesta se bazează pe fundamentul solid al principiilor universale înscrise în Declarația de Independență a SUA, și care și-au dovedit valențele universale, care sunt larg împărtășite la nivelul întregii societăți românești. Ca șef al Executivului, consider că principiile și valorile capătă forță și durabilitate prin eforturi constante și cooperare mutual-benefică. Este motivul pentru care programul de guvernare pune un accent special pe aspectele concrete ale extinderii și aprofundării Parteneriatului Strategic dintre SUA și România”, a declarat Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`