Ludovic Orban, despre situația locurilor de muncă în timpul pandemiei: Numărul de angajați cu contracte a fost mai mic cu doar 684 în 20 iulie, față de 1 ianuarie (VIDEO)

Ludovic Orban, despre situația locurilor de muncă în timpul pandemiei: Numărul de angajați cu contracte a fost mai mic cu doar 684 în 20 iulie, față de 1 ianuarie (VIDEO)
Foto: Inqum Photos / George Călin

Prim-ministrul Ludovic Orban a explicat că, potrivit datelor din Revisal, a fost înregistrată o diferențăde doar 648 de angajați cu contracte de muncă în data de 20 iulie 2020 raportată la 1 ianuarie.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ludovic Orban, despre situația locurilor de muncă în timpul pandemiei

„Eu vă dau date luate din Revisal. La data de 20 iulie raportat la 1 ianuarie 2020, numărul de angajați cu contracte de muncă a fost mai mic doar cu 648 de angajați cu contracte de muncă. Date oficiale din Revisal. Eu cred că trebuie fundamentate mai bine știrile. Sigur că dacă urmărești în Revisal au existat mai multe categorii, suspendări, încetări de contracte, dar foarte mulți din cei cărora le-au încetat contractele de muncă s-au reangajat. Eu vă vorbesc de angajați cu contracte de muncă. Este adevărat că a scăzut un pic mai mult numărul de contracte de muncă, dar numărul de contracte de muncă nu se referă la numărul de angajați. Pentru că un angajat poate să aibă mai multe contracte de muncă”, a declarat premierul, duminică seară, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Ludovic Orban a enumerat și „măsurile active” adoptate de Guvern în această perioadă, „și aici e vorba atât de șomajul tehnic, cât și de indemnizațiile acordate către profesioniștii în sensul Codului civil, iar ulterior măsurile active pe care le-am adoptat, plata a 41,5% din salariul brut pentru angajații care revin în activitate după șomaj tehnic, măsurile active pe care le-am luat pentru angajarea persoanelor care sunt considerate mai vulnerabile. De asemenea, noi pentru prima oară am introdus o măsură activă pentru angajarea românilor care se întorc din diasporă, care și-au pierdut locul de muncă în diasporă. Revin în țară și sunt în căutarea unui loc de muncă. Am introdus o măsură activă în care, pe o perioadă de trei luni, se plătește 50% din salariul brut al românului revenit din diasporă care este angajat…”.

Angajații companiilor care își întrerup activitatea din cauza apariției unor cazuri de COVID-19 vor primi șomaj tehnic

Una dintre măsuri stipulează că vor beneficia de șomaj tehnicși angajaţii sănătoşi ai companiilor pentru care Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) dispun suspendarea activităţii în urma infectării unor salariaţi cu noul coronavirus. În acest scenariu, el se va acorda pe toată perioada cât activitatea firmei este suspendată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020, pentru că măsura în sine este valabilă până la finele anului.

„Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o Ordonanţă de Urgenţă prin care a instituit o nouă măsură de sprijin a angajaţilor şi angajatorilor care sunt nevoiţi să întrerupă activitatea din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a unor salariaţi. Astfel, dacă Direcţia de Sănătate Publică dispune suspendarea activităţii unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru şomaj”, transmite Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale într-un comunicat de presă.

Ministerul Muncii notează că „aceste măsuri de protecţie socială la nivelul angajatorilor, cu caracter excepţional, sunt necesare pentru a evita pierderea de locuri de muncă, creşterea ratei de excluziune socială, precum şi amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie şi restul populaţiei”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”