Ludovic Orban, despre pensiile speciale: PNL susține principiul contributivității (VIDEO)

Ludovic Orban, despre pensiile speciale: PNL susține principiul contributivității (VIDEO)

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, că partidul susține principiul contributivității în cazul pensiilor speciale.

Poziția Partidului Național Liberal (PNL, n.r.) a fost întodeauna că partidul susține, ca principiu fundamental care stă la baza calculului pensiei, și așa ni se pare drept, este să fie principiul contributivității, care se manifestă atât pentru Pilonul I, cât și pentru Pilonul II, cât și pentru Pilonul III. Pensii care să nu țină cont de principiul contributivității, din punctul nostru de vedere, pot fi acordate către zona militară, către cadrele militare, care sunt toată viața în serviciul națiunii, ca de altfel în toate țările. În NATO există un sistem de pensii de serviciu, sigur că acest sistem de pensii de serviciu trebuie gândit într-un mod rațional și echilibrat, raportat la ce este pe piața pensiilor din domeniul contributivității. Dar principiul fundamental este cel al contributivității”, a afirmat președintele Camerei Deputaților.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, susține crearea unei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii

Amintim că preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat, la finalul anului 2020, că susține crearea unei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii. Aceasta a criticat faptul că în ultimii ani –au obținut privilegii prin intermediul unor legi speciale care au încălcat principiul contributivității.

În ultimii ani au fost introduse aceste pensii speciale, în diferite domenii, una câte una, cu derogare de la principiul contributivităţii. S-au obţinut o serie de excepţii şi de privilegii prin legi speciale. (…) Noi susţinem aplicarea generală a principiului contributivităţii în stabilirea pensiei şi majorarea punctului de pensie. Avem chiar inclus acest aspect şi în programul Coaliţiei. (…) Susţinem crearea unei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din tot sistemul de pensii. Acum avem deja prorogarea cu un an a pensiilor speciale pentru primari. Aceasta s-a putut face în câteva zile de la învestirea noului guvern„, a afirmat Dragu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`