Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că implementarea proiectelor cu fonduri europene a fost de multe ori îngreunată chiar de unii funcționari români. Șeful Guvernul a mai susținut că „de multe ori instituţii ale statului pun beţe în roate la alte instituţii ale statului”. Orban a insistat că e nevoie de simplificarea procedurilor.
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că trebuie crescută capacitatea de implementare a proiectelor cu fonduri europene, asta însemnând inclusiv simplificarea procedurilor.
„Din păcate, foarte multe proceduri birocratice complicate nu provin neapărat din reglementările europene sau din exigenţele care sunt impusă de la nivel european în derularea proiectelor, foarte multe proceduri izvorăsc din mintea multor funcţionari români care sunt implicaţi în realizarea ghidurilor. Aici încercăm să simplificăm cât mai mult accesul la fonduri europene”, a declarat Orban, citat de News.ro.
Șeful Guvernului a dat apoi exemplul problemelor în accesarea fondurilor europene pentru refacerea sistemului de irigații. Cu această ocazie, el a afirmat că sunt situații în care unele instituții „pun bețe în roate” altora.
„Pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice pentru planul de irigaţii, de refacere a sistemului de irigaţii şi pentru toate lucrările evident că avem nevoie de competenţe multiple la care trebuie să apelăm acolo unde nu există pe piaţă. Aici sunt şi chestiuni care ţin de legislaţie, sunt chestiuni care ţin de managementul proiectului, sunt chestiuni care ţin de faptul că de multe ori instituţii ale statului pun beţe în roate la alte instituţii ale statului, dar încercăm să ne depăşim orice fel de blocaje nerezonabile care apar pe parcrusul derulării proiectelor”, a explicat șeful Guvernului.
Orban a mai afirmat că Guvernul a început deja pregătirile pentru a atrage cât mai mulți bani europeni.
Acesta s-a referit în mod special la investițiile în infrastructura de transport și energetică. „Investiții extrem de importante vor fi în perioada următoare în infrastructura de sănătate”, a mai precizat el, în condițiile în care „această pandemie ne-a pus la grea încercare”.
„Încercăm să pregătim foarte bine terenul pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene. Pe următorii patru ani va trebui să ne concentrăm pe utilizarea tuturor resurselor și pentru fructificarea tuturor oportunităților, iar Guvernul a deschis ușa larg tuturor investitorilor, care au un partener serios în Guvern”, a spus Orban.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că România are nevoie de aproximativ 72,4 miliarde de euro pentru a implementa toate proiectele ce țin de infrastuctura de transport. Parte din bani vor veni din fondurile europene.
România urmează să primească în anii următori aproape 80 de miliarde de euro din programul de redresare economică post-COVID-19 și din bugetul multianual al Uniunii pe 2021 – 2027.
„Vom folosi această sumă pentru a reface infrastructura, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a reconstrui sistemele publice. O parte semnificativă a acestei sume va fi folosită pentru revigorare economică”, declarase președintele Klaus Iohannis, după summitul UE în care s-a negociat împărțirea banilor.