Ludovic Orban, despre Facilitatea de Reziliență și Redresare: Din 30 de miliarde la care România are dreptul, aproape 14 miliarde de euro sunt granturi – suntem pe locul 7 ca alocare (VIDEO)

Ludovic Orban, despre Facilitatea de Reziliență și Redresare: Din 30 de miliarde la care România are dreptul, aproape 14 miliarde de euro sunt granturi – suntem pe locul 7 ca alocare (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Premierul Ludovic Orban a oferit noi detalii despre Facilitatea de Reziliență și Redresare a UE, joi seară, în direct pe B1 TV, și a explicat că, „din peste 30 de miliarde de euro la care România are dreptul, aproape 14 miliarde de euro sunt granturi”, adică nu trebuie rambursați.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ludovic Orban, despre Facilitatea de Reziliență și Redresare. România are dreptul la peste 30 de miliarde de euro

Precizarea premierului vine în contextul în care, joi seară, Executivul a prezentat Planul Național de Redresare și Reziliență, documentul strategic pe care îl implică accesarea fondurilor din facilitatea europeană.

„Se știe foarte bine că la nivelul Uniunii Europene s-a luat decizia ca toate statele europene, pe lângă bugetul Uniunii Europene 2021-2027, să beneficieze de sprijin în cadrul Facilității de Reziliență și Redresare, așa este intitulată. Este vorba de o finanțare de 750 de miliarde de euro pentru țările membre ale Uniunii Europene, o finanțare care este asigurată pentru prima oară printr-o creditare care este făcută de Comisia Europeană la nivelul întregii Uniuni Europene”, a afirmat prim-ministrul.

Întrebat ce dobândă presupune creditarea făcută de către Comisia Europeană, Ludovic Orban a afirmat: „Păi, pot să vă spun, de exemplu, că pe programul SURE săptămâna aceasta s-au aprobat 3 miliarde de euro pentru România, bani care vor veni săptămâna viitoare, deci 3 miliarde de euro, repet. În cadrul programului SURE, dobânda e 0, practic. Ei s-au împrumutat la dobândă negativă, -0,085”.

„Din suma totală, o parte este grant, o parte este credit pe termen lung, pe termen foarte lung și care are niște condiții cum nu poți să întâlnești dacă te duci să te împrumuți de pe piață. Chiar dacă noi am obținut condiții bune de creditare pe piața internațională, nu ne putem compara cu credibilitatea Comisiei Europene și, mă rog, a Uniunii Europene în ansamblul său. Avem, chiar dacă banii vin dintr-un împrumut pe care îl va face Comisia Europeană, lansare de titluri de obligațiuni, chiar dacă banii vin dintr-un credit, o parte vin ca grant, adică nu trebuie rambursați – 13,7 miliarde. România, de exemplu, la nivelul țărilor europene este pe locul 7 în ceea ce privește mărimea granturilor, mărimea sumei care este alocată prin granturi”, a mai adăugat demnitarul liberal.

Premierul României s-a arătat „extrem de neplăcut surprins” de poziția guvernelor de la Budapesta și Varșovia, care și-au manifestat opoziția față de condiționarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept.

„Eu aici sunt extrem de neplăcut surprins de poziția guvernului maghiar și guvernului polonez, pentru că aici e vorba de întreaga Europă și până la urmă e vorba inclusiv de cetățenii din Polonia și Ungaria. Este în interesul fiecărui cetățean de la nivelul Uniunii Europene ca această facilitate, această finanțare enormă, de 750 de miliarde de euro să fie la dispoziția economiilor și statelor europene. Poziția lor e de neînțeles. Probabil vor să obțină niște îmbunătățiri ale textului legat. Care e problema? Deci, Comisia se împrumută, nu? Trebuie să existe o garanție din partea contribuabililor, inclusiv din partea statelor frugale, cum se numesc ele, state donatoare, care contribuie, că banii sunt cheltuiți corect. Asta este de fapt legarea Facilității de Redresare și Reziliență de garanțiile statului de drept”, a declarat prim-ministrul liberal

Urmăriți B1TV.ro și pe
`