Ludovic Orban, după rezultatele la alegerile locale: „Am făcut analiza rezultatelor obținute de partid la alegerile locale / Am reușit să câștigăm județe în care PSD a condus în ultimii 30 de ani” (VIDEO)

Ludovic Orban, după rezultatele la alegerile locale: „Am făcut analiza rezultatelor obținute de partid la alegerile locale / Am reușit să câștigăm județe în care PSD a condus în ultimii 30 de ani” (VIDEO)
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a oferi o serie de declarații, în timpul unei conferințe de presă, miercuri, 30 septembrie, refeitoare la rezultatele Partidului Național Liberal la alegerile locale din 2020:

„Astăzi am avut reuniunea Biroului Politic Național, al PNL, în care am făcut analiza rezultatelor obținute de partid la alegerile locale. Partidul Național Liberal este câștigătorul clar al alegerilor locale. Scorul politic obținut, de 34% la Consiliul Județean este cel mai mare scor politic obținut de Partidul Național Liberal, sau de o altă formațiune de dreapta în 30 de ani de democrație.

Scorul obținut de candidații la funcția de președinte al Consiliului Județean, ai PNL este de peste 40%, ca scorul obținut de candidații la funcțiile de primar din toată țara, care este și el de peste 40%. Chiar dacă nu am câștigat ca număr de primari, PSD a coborât de la aproximativ 1.700 de primari a coborât în jurul cifrei de 1.400, iar noi de la 1.068 de primari am sărit de 1.230 de primari.

PNL a mai și sprijinit candidați independenți, care pot fi considerați câștigăroti cu susținerea Partidului Național Liberal. Odată cu acest rezultat, ne simțit și mai responsabili și mai angajați în susținerea programelor de dezvoltare ale comunităților locale din localitățile și județele în care am câștigat.

PNL a reușit victorii cu o valoare simbolică împotriva PSD. Vrancea a fost câștigată d ecandidatul PNL, Cătălin Toma. Am reușit să câștigăm județe în care PSD a condus în ultimii 30 de ani, județe care au fost ținute în sărăcie. Am reușit să câștigăm cel mai mare număr de primari de muncipii reședință de județ, de municipii și primari de orașe​​​​​​”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Demisii de onoare în filialele PNL

Premierul Ludovic Orban a vorbit și despre candidații care nu au reușit să obțină o victorie în cursa pentru alegerile locale din 2020. Acesta a explicat că anumiți președinți de filiale au ales să își dea demisia de onoare, după ce au onținut un scor de sub 27%.

Sigur că am discutat și în cadrul analizei, de filialele care nu au obținut performanță. În urma acestei analize, mai mulți colegi președinți de fililale și-au dat demisia de onoare. Este vorba de filialele care au obținut un scor de sub 27%: Ialomița, Brăila, Hunedoara, Buzău.

De asemenea și-au mai depus demisiile din funcția de președinte domnul fost primar al Timișoarei, Nicolae Robu, președintele PNL Satu Mare. În aceste filiale, vicepreședinții regionali împreună cu secretarul general, Secretariatul General al Partidului, să facă o consultare a organizațiilor, a primarilor a filialelor locale, organizațiilor, să putem să desemnăm, în cel mai scurt timp, conducerii interimare care să poată să crească performanța partidului la alegerile parlamentare”,a declarat Ludovic Orban.

Pregătiri pentru alegerile parlamentare

Ludovic Orban a discutat și despre alegerile parlamentare din acest an:

„Am stabilit calendarul de pregătire a alegerilor parlamentare, voi conduce campania electorală, președintele partidului trebuie să își asume această răspundere și practic intrăm în toate procedurile legate de campania alegerilor parlamentare (…) Obiectivul nostru clar este câștigarea alegerilor parlamentare, la un scor cât mai mare care să permită PNL să își pună în practică programul de relansare economică, programul de investiții publice, programul de dezvoltare și de modernizare a României”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`