Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o conferință de presă, miercuri, și a abordat mai multe subiecte de interes de pe agenda publică. După o deschidere în care a vorbit despre evoluția epidemiei de coronavirus din țară, debutul noului an școlar și alegerile locale, șeful statului a răspuns la întrebări legate de mai multe teme, precum pensiile și alocațiile, propunerea PSD privind stimulentul de risc pentru cadrele didactice, decizia CCR privind sesizarea ca urmare a depunerii moțiunii de cenzură,justiția și situația luptei anticorupție, votul românilor din diaspora și secțiile din străinătate, escaladarea tensiunilor înMediterana de Est și eventuale efecte ale cazului Navalnîi asupra proiectului Nord Stream 2.
-
Am înregistrat astăzi, din păcate, o nouă cifră record de infectări cu virusul SARS-CoV-2 și un număr semnificativ de decese provocate de COVID-19 la nivel național. Pandemia este încă departe de a se fi încheiat.Eliminarea treptată a mai multor restricții și reluarea unor activități, concomitent cu apropierea sezonului rece, favorabil îndeosebi apariției virozelor respiratorii și a gripei, creează un context sensibil. Toate acestea generează îngrijorare și necesită atenție sporită din partea tuturor, deopotrivă cetățeni și autorități.Sub nicio formă nu ne putem permite ca sistemul sanitar să fie nevoit să gestioneze o dublă epidemie, de gripă și de COVID-19.Este, așadar, fundamental să menținem în perioada următoare o atitudine prudentă și responsabilă.
-
Să nu uităm că aceleași măsuri – masca, distanțarea, igiena mâinilor, care ne feresc de COVID-19, ne pot feri și de virusul gripal, precum și de alte viroze. Deci ele devin cu atât mai importante în săptămânile și lunile care urmează.
-
La începutul acestei săptămâni au reînceput școlile, în cea mai mare parte cu prezența fizică a copiilor în clase. Nu peste tot însă unitățile de învățământ au beneficiat de resursele necesare pentru ca procesul educațional, în format fizic sau on-line, să se poată derula în bune condiții.Fac un apel la directorii unităților de învățământ să se adreseze, fără rezerve, în această perioadă, atât autorităților locale, cât și inspectoratelor școlare județene, cerându-le toate resursele de care au nevoie și clarificările necesare.Mă refer aici, de exemplu, la suplimentarea cu personal, inclusiv medical, acces la resurse tehnologice pentru predarea on-line și materiale igienico-sanitare.
-
În sprijinul școlilor, am promulgat astăzi legea prin care se deblochează concursurile pentru posturile nedidactice vacante sau temporar vacante, pentru posturile didactice auxiliare, precum și pentru pozițiile de asistenți medicali sau medici din unitățile de învățământ. Le solicit tuturor primarilor, consiliilor județene și inspectoratelor școlare să soluționeze cu prioritate problemele existente în fiecare unitate de învățământ.
-
Totodată, am cerut Guvernului României ca la finalul primelor două săptămâni de școală să elaboreze o evaluare completă a situației la nivel național, să prezinte care sunt vulnerabilitățile, dar și soluțiile necesare. Educația trebuie să continue, iar asta depinde de mobilizarea atât a autorităților naționale, cât și a celor locale.
-
Acum, înainte de a vă răspunde la întrebări, aș vrea să fac câteva mențiuni despre alegerile locale, pentru că ne aflăm la mai puțin de două săptămâni de momentul votului.Pe 27 septembrie mergem la urne să-i alegem pe cei care vor conduce în următorii patru ani comunitățile locale. Votul nostru decide cum se vor schimba localitățile în care trăim.
-
Dragi români, mergeți la vot și puneți ștampila pe candidații care pot aduce o schimbare în bine! Aceste alegeri sunt esențiale, pentru că rezultatul lor va face o diferență în viața voastră de zi cu zi, de la probleme de trafic la cum vor arăta școlile și spitalele. De aceea, nu-i lăsați pe alții să decidă în locul vostru!
-
În încheiere, le transmit un mesaj tuturor candidaților. Chiar dacă această campanie electorală este diferită, folosiți toate mijloacele de comunicare pentru a vă prezenta proiectele românilor! Oamenii așteaptă soluții și propuneri concrete, nu atacuri sterile!Practicile învechite, toxice, de a se încerca acoperirea unor administrații locale dezastruoase cu subiecte inventate, cu teme parazitare, trebuie să rămână de domeniul trecutului. Arătați-le oamenilor ce veți face pentru ei și convingeți-i să vă acorde încrederea. Lupta politică este, în primul rând, o luptă de proiecte pentru comunități. Este ceea ce așteaptă românii și îi încurajez pe toți candidații să răspundă acestor dorințe legitime ale cetățenilor.
- Întrebat despre presupusa plată de polițe din MAI și o eventuală desființare a Serviciului Omoruri, după ce presa a publicat imagini cu negocierile cu clanurile interlope.Am mai discutat despre organizarea internă a ministerelor, dar despre desființarea unui serviciu vital n-am auzit, poate aveți surse. Voi verifica. (n.r. – întrebat dacă are un mesaj pentru Marcel Vela și Bogdan Despescu)Evident! Să se implice total pentru cetățeni.
- Întrebat despre PSD și proiectul privind acordarea stimulentului de risc pentru cadre didactice. Dacă o promulg sau nu, vă voi spune atunci când o am în față, dar pot să vă spun un lucru care, sincer, m-a întristat și chiar m-a surprins un pic. Astăzi, în Comisiile de Buget reunite, PSD, cu sprijinul unor traseiști, a votat într-un fel, cu amendamente, proiectul rectificării bugetare și dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, pesediștii, atunci aceste lucruri ar costa peste 6% din PIB în restul acestui an și în anul viitor. Este evident că acești bani pur și simplu nu există și constatăm că PSD pur și simplu nu a învățat nimic, nici nu dorește, și nici nu dorește să facă o politică constructivă, ci vrea să detoneze finanțele publice ale României. Astfel de apucături electoraliste am mai văzut la PSD pe vremea lui Dragnea, în 2016. Se vede că PSD nu a inventat nimic nou şi reia același ciclu de promisiuni fără niciun fel de acoperire în realitate, în speranța să mai prindă câteva voturi, dar cred că nu vor prinde.
- Întrebat despre bilanțul epidemiei și dacă se impune amânarea alegerilor. În acest moment nu este cazul să discutăm despre amânarea alegerilor. Lucrurile sunt organizate, vor fi bine organizate și altfel decât în iunie. Acum știm mult mai bine cum să abordăm această epidemie, dar rămâne vitală abordarea fiecăruia în parte. Portul măștii, distanțarea fizică și igiena mâinilor rămân singurele piedici între virus și noi. Fiecare trebuie să fie conștient de acest lucru și dacă facem toți ce trebuie, atunci vom îngrădi răspândirea virusului. Localurile în care se va vota vor avea la dispoziție tot ce trebuie, de la măști de rezervă până la dezinfectanți, circuite separate și tot ce a mai fost pregătit. Eu sunt de părere că putem să mergem să ne exprimăm votul, dacă respectăm toate normele.
- Întrebat despre elevii care nu au posibilități pentru ore online și dreptul constituțional la educație. Din păcate, mai există astfel de cazuri şi, din păcate, nu toate autoritățile s-au implicat sută la sută pentru rezolvarea acestor probleme. Acolo unde ele mai apar este foarte important să fie sesizate și autoritățile locale, împreună cu autoritățile centrale, vor găsi urgent soluții pentru aceste chestiuni.
- Întrebat dacă e de părere că se impun noi restricții și dacă regretă măsurile de relaxare. Măsurile de relaxare s-au luat atunci când experții, specialiştii, epidemiologii au spus că se poate lua o măsură sau alta. Cred că România a acționat cu suficient de multă precauție și cred că din ce în ce mai mulți cetățeni înțeleg că această precauție nu trebuie să fie așteptată doar de la autorități, ci de la fiecare în parte. Este motivul pentru care, practic, săptămânal îi rog pe români să poarta masca, să păstreze distanța și să se îngrijească în special de igiena mâinilor când vin din oraș. În acest fel noi putem să ne ducem viața aproape de normal, cu minime sacrificii și putem să oprim răspândirea virusului, până când, evident, sperăm să dispunem și de un vaccin. Noi restricții în momentul acesta nu sunt prevăzute
- Întrebat despre Mediterana de Est și poziția lui Josep Borell privind relația UE-Turcia. Aceste chestiuni vor fi dezbătute, evident, la summit. Este un summit dedicat mai mult relațiilor externe decât problemelor interne pe care le avem, iar dacă vorbim despre Turcia, atunci este evident că trebuie să avem în vedere întregul palier de probleme și aceasta este abordarea pe care o voi avea eu în cadrul Consiliului European. Vom vedea ce propuneri vor fi pe masă din partea Comisiei și din partea Înaltului reprezentant pentru politică externă, dar eu sunt de părere că trebuie să ținem cont nu numai de ce se întâmplă în estul Mediteranei, ci și de mulți alți factori geopolitici și dacă vorbim despre sancțiuni, trebuie să fim conștienți de faptul că sancțiunile nu sunt un scop în sine, sancțiunile sunt gândite pentru a face anumite proceduri mai lesnicioase, pentru a facilita, în final, o înțelegere. Deci, sancțiunile sunt gândite pentru a face relația să funcționeze în final și dacă ținem cont de toate acestea, atunci cu siguranță vom găsi calea cea mai bună.
- Întrebat dacă a fost un succes începutul noului an școlar. Eu consider că a fost un succes în aceste condiții extrem de dificile de epidemie, de pandemie, în condițiile în care, din păcate, nu toate școlile au problemele rezolvate. Totuși, dacă ținem cont de întreg ansamblul, de zecile de mii de situații care s-au rezolvat, atunci putem să spunem că începutul acestui an școlar a fost unul bun, cu toate că suntem în plină pandemie.
- Întrebat despre cazul Navalnîi și discursul lui von der Leyen la Starea Uniunii privind comportamentul Rusiei și Nord Stream 2. Chestiunea felului în care se votează a fost discutată de multe ori și va fi discutată de multe ori în continuare. Aceste chestiuni sunt stabilite prin tratate și, în măsura în care se dorește altceva, vor trebui schimbate tratatele, lucru care în practică este extrem, extrem de dificil de realizat. Dar așa, ca declarație politică, se poate tot repeta. Nu întâmplător, pentru anumite probleme sunt prevăzute diferite tipuri de vot. Unele se votează prin majoritate simplă, altele prin majoritate calificată, iar în Consiliu se votează practic prin majoritate totală, prin consens, cum se spune. Există state membre care își doresc de principiu schimbarea unor tipuri de vot și acestea vor fi discutate până când se coagulează o majoritate care se hotărăște să schimbe tratatele, dar, după părerea mea, așa ceva nu este iminent.
- Iar în ce privește legătura dintre otrăvirea opozantului Navalny și o conductă de gaz, probabil – nu pot să fac decât o speculație – probabil doamna von der Leyen s-a referit la discuția care s-a purtat în Germania, când unii politicieni au considerat că este, cel puțin teoretic, posibil să se lege o situație de cealaltă. Dar asta va necesita foarte multă analiză, în special din partea celor care sunt implicați în acest proiect de infrastructură.
- Întrebat despre votul românilor din diaspora și problema secțiilor din străinătate. Vedeți, atunci când promovat votul prin corespondență – și poate vă amintiți că am fost unul din principalii promotori în acest sens – ne-am gândit că ar fi bine să aibă posibilitatea românii din Diaspora să voteze și în situația în care nu pot ajunge la secția de votare. Nu ne-am gândit atunci la o pandemie, dar iată că procedura votului prin corespondență este una foarte utilă.Și pot să vă spun că aș face, cu această ocazie, un apel către Diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondență. Nu avem nicio garanție că se vor putea deschide secții de votare în toate țările unde avem români care doresc să-și exprime votul. Din acest motiv, este foarte important să se înscrie pentru votul prin corespondență.Altfel, este posibil ca în unele țări, unde probabil nu se va putea organiza secții de votare, să nu poată vota.
- Întrebat despre o eventuală aplicare a majorării de pensie de anul viitor. Eu, personal, susțin cu mare entuziasm orice creștere, și a pensiei, și a salariilor, și a bonusului pentru medici, și a bonusului pentru profesori. Dar, din păcate, trebuie să ținem cont de constrângerile bugetare și aceste creșteri vor fi posibile în momentul în care bugetul țării va permite astfel de creșteri. În acest moment, tot ce s-a putut s-a realizat. Alocațiile copiilor vor crește, sunt deja crescute și vor crește în continuare în etape. Pensiile au crescut. De la 1 septembrie, pensiile românilor au crescut cu 14%. Este un fapt, se pot număra banii. Atât a hotărât Guvernul să se întâmple în acest an. În momentul în care bugetul va permite noi creșteri, evident că ele vor fi puse în operă.
- Întrebat despre numărul de procurori europeni delegați pe care România ar urma să îi trimită la Parchetul European. Am auzit despre acest schimb de corespondență. Mă lămuresc, în câteva zile mă lămuresc cum stau lucrurile, vă spun imediat, dar, între timp, am studiat un pic ce fac alții. Foarte multe state europene pun la dispoziție 2, 3, 4, 5 procurori. Să luăm o țară mare – Germania pune la dispoziție 11 procurori, cred că 10 din partea României nu sună așa rău în acest tabel, dar mă voi lămuri. O să am o discuție cu ministrul justiției, probabil o să-mi spună cum s-a ajuns la acest număr. Bănuiesc că au existat discuții și cu Parchetele și, după ce mă lămuresc total, pot să vă dau un răspuns mai profund.
- Întrebat despre atacurile la persoană din campanie și dacă e de părere că e momentul ca administrația românească să atragă și altfel de oameni decât cei din ultimii 30 de ani. Putem să constatăm ușor că din când în când apar persoane noi în politică și unii au chiar succes. Pe de altă parte, este evident că a candida este un drept al oricărui cetățean și ceea ce mi se pare mie important în această campanie – și de-asta am și spus-o – este să ne îndepărtăm ușor, ușor de acel model de campanie cu tot felul de atacuri la persoană, cu tot felul de subiecte inventate și să ne apropiem mai mult de cetățean.Până la urmă, oamenii vor să audă cu ce proiecte vin candidații – dacă li se asfaltează strada, dacă se repară încălzirea centralizată, dacă se rezolvă problema cu transportul public, dacă se rezolvă problema traficului, problema poluării, problema parcurilor, a școlilor, a spitalelor. Cam asta așteaptă oamenii se audă, nu tot felul de certuri pe subiecte inventate.
-
Acum întâmplarea face să fi trecut și eu prin câteva campanii și știu că un anumit mare partid folosește cu predilecție această metodă, de a inventa subiecte și de la unul se ajunge la următorul, ca să distragă atenția de la anumite carențe în administrație. Nu aș spune că trebuie să vină obligatoriu oameni noi. Avem oameni buni în politică, dar cred că este momentul să facem altfel de campanie electorală, o campanie centrată pe nevoile comunităților.
-
Întrebat despre decizia CCR privind sesizarea ca urmare a depunerii moțiunii și eventuale efecte ale sale. Acum, sigur, o astfel de decizie nu este de natură să aducă o stabilitate suplimentară în comportamentul politicienilor noștri naționali, dar, pe de altă parte, o moțiune, dacă vine din anterioara sesiune extraordinară sau dacă se depune una acum, este de o inutilitate clasică între timp. Și am mai spus asta. Și acea moțiune fost de o inutilitate clasică. S-a făcut de râs PSD, fiindcă nu a reușit nici măcar să adune cvorumul pentru un vot. Mi s-ar părea de data aceasta total aiurea să mai vină cu rediscutarea aceleiași moțiuni sau cu încă o moțiune, dar dacă vor, atunci, cu siguranță, au instrumentele să promoveze un astfel de demers.
- Întrebat despre petiția privind repornirea luptei împotriva marii corupții și dacă e mulțumit de activitatea parchetelor. Bilanțul se face cam după un an după ce se numesc noile conduceri. Evident că, în situația în care avem conducători care și-au preluat mandatul de câteva luni de zile, este un pic prematur să spunem dacă suntem mulțumiți sau nemulțumiți. Este foarte adevărat că eu am așteptări mari de la Parchete și am și eu așteptarea ca lupta anticorupție să prindă viteză.
- Întrebat despre o presupusă radicalizare a relației între cetățean și politician.Putem să implementăm un proiect care se numește „România Educată” și, cu educație, astfel de probleme se rezolvă. Din păcate, putem să constatăm că o mai mare apropiere a politicienilor de electorat, din păcate, încurajează și astfel de abordări. Este regretabil, poate fi combătut prin educație și altfel nu. (n.r – întrebat dacă și politicienii ar avea ceva de schimbat) Politicienii ar putea să se concentreze pe proiecte bune pentru comunitățile lor și atunci probabil abordările cetățenilor vor deveni mai pozitive.
- Întrebat despre testarea profesorilor și a elevilor, cum s-ar fi întâmplat în „mai multe” state europene. Această informație este parțial adevărată, am verificat cum au făcut alții. La nivelul Organizației Mondiale a Sănătății nu există un consens pentru testarea în masă a profesorilor. Iar acolo unde s-au făcut testări, s-au făcut, și asta este și recomandare OMS, acolo unde sunt focare și acolo este foarte utilă testarea tuturor cadrelor didactice, poate și a elevilor dintr-o școală. Au existat și câteva testări cu un număr mare de persoane, dar care s-au făcut pentru a verifica câți oameni au avut această boală. Deci, testarea în masă a profesorilor nu este recomandată și nu s-a făcut nicăieri.
- Întrebat dacă e de părere că o eventuală prezență scăzută la locale ar afecta profund legitimitatea aleșilor.Este posibil. Am avut un astfel de caz în decembrie 2016, când credibilitatea celor aleși a fost profund afectată și am tras până în ziua de astăzi și tragem și acum din cauza acelui vot și acelui absenteism. Sper că ne este tuturor învățătură de minte și mergem la vot.