Iohannis: Am decis să suspend ședința CSAT. Tăierile bugetare la anumite instituții nu pot fi explicate decât printr-o șicană politică

Iohannis: Am decis să suspend ședința CSAT. Tăierile bugetare la anumite instituții nu pot fi explicate decât printr-o șicană politică

Președintele Klaus Iohannis a decis suspendarea ședinței CSAT în care se discuta despre rectificarea bugetară propusă de Guvern. Șeful statului a cerut Cabinetului Dăncilă să vină cu o altă propunere, care să nu prevadă tăieri pentru bugetele instituțiilorce se ocupă de siguranța națională.

În contextul în care rectificarea bugetară este una puternic pozitivă și totuși sunt prevăzute tăieri pentru aceste instituții, Iohannis susține că nu găsește altă explicație decât șicana politică.

„Singura temă de pe ordinea de zi a fost rectificarea bugetară propusă de Guvern pentru instituțiile din domeniul securității naționale. Este obligatoriu avizul CSAT când se discută bugetul instituțiilor din domeniul securității naționale.

Avem aici câteva date pe care le voi comenta pe scurt. Guvernul a publicat în august un proiect de rectificare bugetară, un proiect care reprezenta o rectificare puternic pozitivă, adică s-au alocat mult mai mulți bani în plus.

Totuși, spre surprinderea multora, pe o rectificare puternic pozitivă, Guvernul a propus tăieri semnificative la bugetul instituțiilor din domeniul securității naționale. Acest lucru nu a fost explicat.

Cu toate că legea prevede un termen de 30 de zile pentru discutarea acestor acte în CSAT, având în vedere urgența și solicitările unor miniștri, am stabilit ședința pentru azi.

Între timp, Guvernul a publicat un nou proiect, și mai optimist: 3,5 miliarde de lei în plus față de prima variantă. Nu a fost explicat de ce s-a insistat în continuare pe diminuarea fondurilor instituțiilor din domeniul securității naționale.

Guvernul nu a venit cu nicio explicație în CSAT pentru aceste tăieri. Directorii instituțiilor au arătat că în aceste condiții nu se pot atinge obiectivele stabilite tot în CSAT pentru 2018.

În aceste condiții, nu a existat un consens și nu s-a putut emite avizul necesar pentru rectificarea bugetară. Având în vedere această situație, am suspendat ședința CSAT.Rectificarea bugetară este necesară, ea trebuie făcută, dar nu trebuie să facem abstracție de principiul colaborării între instituțiile statului.

Am creat posibilitatea guvernului să revină cu un nou proiect de rectiicare, să renunțe la tăierile de fonduri din zona securității naționale, care nu pot fi explicate decât prin sintagma „șicană politică”.

Este numai răspunderea Guvernului ce se întâmplă în continuare. Este nevoie de bani în foarte multe sectoare. Este necesară o rectificare bugetară, dar nu este admisibil să punem în dificultate securitatea României, în condițiile în care rectificarea este una puternic pozitivă.

România este o țară sigură, românii sunt bine apărați, dar aceste lucruri nu vin de la sine, ci pentru că avem instituții performante”, a declarat Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:49 - Lukașenko spune că trebuie să fii bărbat pentru a fi președinte: „Ferească Dumnezeu să fie aleasă o femeie”
22:18 - Incendiu la o cabană din Prahova! Pompierii spun că flăcările au cuprins toată clădirea (VIDEO)
22:17 - O lege a fost aprobată astăzi de Guvern, ca urmare a cazului adolescentului de la Târgu Jiu. Ministrul Sănătății: „Eu l-aș fi operat”
22:04 - Oana Țoiu (USR), despre presupusul blat dintre PSD și AUR: „George Simion l-a confirmat în direct. A spus confirm conversația dintre Becali și Hrebenciuc, cuvânt cu cuvânt” (VIDEO)
22:04 - Persoane arestate după ce au încercat să îi păcălească pe asiguratori prin metoda „omului în costum urs”
21:49 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Câte milioane de euro va primi câștigătorul și unde a fost jucat biletul norocos
21:41 - Mihai Fifor: Nu știu ce ar vrea unii colegi parlamentari de la premier, să încalce legea? Un demnitar nu poate să facă publice secrete de stat sau secrete de serviciu (VIDEO)
21:33 - Catedrala Notre Dame se redeschide, după cinci ani de la încendiu. De când va putea fi din nou vizitată
21:29 - Emil Dimitru (PNL): Marcel Ciolacu face din toată povestea asta un joc în care să-l introducă pe George Simion în turul 2, pentru că altfel nu va câștiga Președinția României (VIDEO)
21:16 - Semne că avem diabet. Expert în psihonutriție: Este o boală care poate fi prevenită și care poate fi controlată odată ce a apărut / Există persoane în pre-diabet (VIDEO)