Politică - 07 dec, 14:25
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă a fost informat că fostul președinte intenționează să se mute în vila din Scroviștea.
Acesta a răspuns că nu a fost informat și nici nu a vorbit cu fostul președinte despre niciun subiect.
”Nu m-am întâlnit cu fostul președinte, nu i-am cerut absolut nimic. Nu am discutat nici despre teme politice, nici pe alte teme. Constatăm că fostului președinte îi priește pensia, e foarte vocal și foarte postac. Îi doresc să fie sănătos”, a declarat Klaus Iohannis.