În timpul conferinței de presă de luni, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat ce părere are despre modul în care școlile din România au fost afectate de pandemie și mai ales ce părere are despre felul în care autoritățile au gestionat comunicare în unitățile de învățământ:
„Întreaga societate a fost aruncată în haos din cauza acestei pandemii. Este o situație nemaiintâlnită și este foarte clar că s-au luat măsuri bune, dar s-au făcut și erori. Și autoritățile și eu și noi îmvățămdin mers, însă nu cred că este cazul să exagerăm că totul este haotic. Nu totul este haotic, în majoritatea școlilor lucrurile sunt planificate, dar există excepții și ele trebuie corectate”, a precizat președintele.
Șeful statului a oferit o serie de declarații cu privire la siguranța elevilor în școli, dar și la tabletele care ar fi trebui să fie distribuite elevilor, odată cu intrarea unităților de învățământ în scenariul roșu:
„Guvernul lucrează la aceste chestiuni și în fiecare zi mai apare un progres, iar lucrurile se vor rezolva. Trebuie să ne obișnuim că această pandemie ne-a luat pe nepregătite. Țin să vă reamintesc că atunci când a apărut la noi această pandemie, rezervele României în acest domeniu au fost zero. Așa le-a lăsat Guvernul PSD. De atunci, noi gestionăm pandemia în paralele gestionăm și toate domeniile în care ar fi trebuit să existe ele. În domeniul învățământului ele au început destul de devreme cu procedurile de achiziții. Ele nu au fost duse la bun sfârșit în timpul prevăzut, însă se continuă și lucrurile se vor ameliora”, a declarat președintele României.
Totodată, președintele a fost întrebat și cine ar putea răspunde, în condițiile în care nu toți elevii au acces la internet, pentru a putea desfășura orele online și cum s-ar putea recupera această perioadă, ca elevii să aibă șanse egale la educație:
„În această perioadă nu cred că este cazul să căutăm vinovați, este cazul să cautăm soluții. Dar, vă spun un lucru care cred că de multe ori ne scapă. Noi aici vorbim de o catastrofă, nu de detalii administrative, iar ceea ce face este să prevenim să apară o generație pierdută, iar pentru acei copii care nu au acces se caută soluții pentru fiecare caz în parte. Problema este imensă și conține mult mai multe fațete și mult mai multe probleme decât chestiunea că într-o școală sau alta nu toți elevii au primit materialele pentru a desfășura activitățile online. Deci problemele sunt imense și pe parcurs ele se rezolvă și îmi doresc ca până la finalul anului școlar să putem să spunem că am reușit să dotăm școlile să primească fiecare elev în parte acces la online și să constatăm că pandemia este de domeniul trecutului”, a precizat el.