Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în ultimul său discurs în timpul stării de urgență, că lupta românilor cu epidemia de coronavirus nu s-a terminat. Când se va sfârși, nu putem ști, dar depinde doar de comportamentul nostru, al fiecăruia dintre noi, cât de rapid se va întâmpla. Contrar celor vehiculate în spațiul public, nu vor urma trei zile fără restricții. Și, oricum, indiferent de măsurile administrative luate, românii trebuie să urmeze regulile de distanțare socială și igienă. Șeful statului a ținut să le mulțumească cetățenilor care, în majoritatea lor covârșitoare, au înțeles că regulile de restricție impuse de autorități, așa dure, erau spre binele tuturor. A mai mulțumit și cadrelor medicale, aflate în prima linie de luptă cu pericolul COVID-19. Iohannis a mai susținut că aceste două luni au fost pentru statul român o oglindă nemiloasă, ce a arătat toate problemele și lipsurile. Reconstrucția statului este necesară. La fel și crearea unei legislații care să ne ajute în situațiile de criză. România intră în stare de alertă.
Klaus Iohannis: Împreună am salvat vieți, dar lupta cu acest virus nemilos e departe de a se încheia
Președintele Klaus a mulțumit românilor că, în aceste două luni de stare de urgență, au respectat măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii masive a COVID-19. A insistat, totodată, că terminarea stării de urgență nu înseamnă că pericolul a trecut. Șeful statului a mai afirmat că regulile rămân în vigoare și în acest weekend, în intervalul de la expirarea stării de urgență până la intrarea în vigoare a stării de alertă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
- „Suntem la finalul a două luni dificile în care majoritatea dvs ați respectat restricțiile instituite, ați stat în case, nu v-ați mai văzut familiile, v-ați schimbat viața. Ați pus mai presus viața voastră, a tuturor. Am reușit prin efort național să limităm răspândirea COVID. Dvs, români, sunteți eroii acestui efort național. Vă mulțumesc pentru acest sacrificiu făcut
- Împreună am salvat vieți, dar lupta cu acest virus nemilos e departe de a se încheia
- Fără aceste măsuri, unele foarte dure, am fi avut și mai multe pierderi de vieți omenești
- Avem un trend epidemiologic în ușoară scădere
- Pe toată durata stării de urgență nu s-au înregistrat depășiri ale capacității de lucru în secțiile de tratament intensiv
- 10.643 de teste pe zi am ajuns să facem
- Mulțumesc medicilor și personalului medical pentru eforturile extraordinare făcute. Dotarea rapidă a acestora cu echipamente de protecție a fost esențială
- De mâine intrăm într-o nouă etapă. Încetarea stării de urgență nu echivalează cu finalul epidemiei.
- Comitetul Național pentru Situații de Urgență declară starea de alertă joi și va institui reglementările obligatoriiprivind măsurile de prevenție
- NU urmează trei zile fără restricții. Virusul nu ține cont de acte administrative. Renunțarea prematurăla regulile bune ar fi o gravăeroare. Inclusiv în următoarele trei zile vom păstra regulile necesare, în baza cadrului pe care îl avem deja
- Distanțarea socială, lucrul de acasă, unde se poate, regulile de igienă, purtarea măștii sunt esențiale. Fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi lucrurile pot degenera
- Dacă situația se va înrăutăți și vom avea o supra-aglomerare a spitalelor, nu voi ezita să declar din nou starea de urgență. Să nu compromitem ce am realizat până acum cu mari sacrificii
- E fundamental să înțelegem că nu respectăm regulile de teama amenzilor, ci pentru că e spre bine nostru și a celor de lângă noi
- Nimeni nu poate spune cu precizie când vom depăși această pandemie, dar depinde de fiecare dintre noi ca acest lucru să se întâmple cât mai rapid”
Președintele României: Este nevoie de o reconstrucție a statului
Klaus Iohannis s-a mai referit și la problemele privind funcționarea statului, pe care le-a scos în evidență epidemia de coronavirus.
- „România a fost foarte puțin pregătită pentru o criză. În rezerva statului nu am găsit materialele necesare. Am găsit rapid soluții și am achiziționat tot ce era nevoie
- Ni s-a pus în față o oglindă nemiloasă a ceea ce a însemnat eșecul din ultimii 30 de ani. Cea mai importantă reformă e reconstrucția statului. E un obiectiv ambițios care nu se poate realiza în patru ani, dar putem să începem
- Legislația pentru o situație de criză a fost aproape inexistentă. Ne-am bazat doar pe niște acte normative neglijent făcute acum 20 de ani. Guvernul trebuie să se adapteze permanent la puținele resurse legislative . În Parlament politicieni vechi și retrograzi au încercat să dărâme și modestele instumentelela dispoziție. Unii parlamentari voiau să facă inoperabilă legislația privindstarea de alertă. Acest lucru nu mai poate continua așa”