UDMR solicită schimbarea lui Valentin Popa din funcția de ministru al Educației. Kelemen Hunor a declarat că situația este extrem de neplăcută, iar colaborarea cu Popa a devenit imposibilă.
„În aceste condiţii, când ministrul, de două ori, a făcut nişte gesturi cu care nu numai că nu am fost de acord, dar nici nu am fost consultaţi, considerăm că în acest moment colaborarea cu ministrul Educaţiei va fi imposibilă şi de aceea noi cerem şi aşteptăm o remaniere în fruntea ministerului Educaţiei. (…) Acum am luat această decizie, am discutat cu colegii mei, eu am prezentat poziţia noastră, dar nu am discutat cu nimeni, nici din PSD, nici din ALDE. Este o situaţie extrem de neplăcută. (…) Eu am spus că din punctul nostru de vedere încrederea în ministrul Popa nu există”, a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.
El a explicat că problemele principale sunt legate de ordonanţa privitoare la predarea limbii române în şcolile cu predare în limba maternă, dar şi legat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
„Am cerut ca acel articol care a fost introdus de ministrul Educaţiei în august, în ordonanţa simplă, şi care, conform ministrului, dă un răspuns la problemele învăţării limbii române în şcolile cu predare în limba maternă – maghiară, germană etc -, din punctul nostru de vedere a fost un pas greşit, o greşeală uriaşă şi a fost acţiunea singulară a ministrului. (…) De aceea, noi am spus că trebuie anulat acest articol, trebuie scos din acea ordonanţă, şi am cerut o ordonanţă de urgenţă. (…) A doua chestiune este legată de UMF. Ieri a apărut HG în care există o anexă care enumeră universităţile din România şi prin această anexă şi prin această HG a fost recunoscută comasarea, absorbţia, fuziunea celor două universităţi, UMF şi Petru Maior de la Târgu Mureş. (…) HG apărută ieri nu ştiu când a fost adoptată, fiindcă ministrul nu ne-a consultat, nu ne-a întrebat”, s-a plâns liderul UDMR.
În opinia acestuia, dat fiind că există un parteneriat parlamentar între coaliția PSD-ALDE și UDMR, firească ar fi fost o consultare: ”măcar să ne spună că acum urmează şi va fi dureros. Ministrul nu ne-a consultat şi iarăşi ne-a pus într-o situaţie extrem de delicată, dificilă”.