Iohannis, despre vaccinarea anti-Covid: Cred că lucrurile sunt bine gândite în această strategie de vaccinare

Iohannis, despre vaccinarea anti-Covid: Cred că lucrurile sunt bine gândite în această strategie de vaccinare
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, în timpul unei vizite la call-center-ul DSP, amenajat la Arena Națională, că vaccinarea în masă a populației valoc în primăvară, iar cea a personalului medical, prima categorie care va fi vaccinată, în ianuarie-februarie.

”Vaccinarea în masă a populației va avea loc undeva în primăvară”

”Din media internațională cu siguranță ați aflat că deja sunt efectiv pregătite primele tranșe de vaccin și sperăm la începutul anului viitor să le avem și aici, în România, și să începem cu personalul medical, inclusiv studenții voluntari. Am discutat cu domnul ministru să-i prindem în rândul personalului medical, ca să poată continua munca pe care o fac cu multă dăruire și pentru ca să își poată continua pregătirea, inclusiv la patul bolnavului.”, a subliniat Klaus Iohannis.

De asemenea, Klaus Iohannis a amintit că Guvernul a aprobat recent strategia de vaccinare, care a fost făcută publică, iar cetățenii vor continua să primească detalii în cee ce priveșteacest subiect.

”Ați văzut că ieri Guvernul a aprobat strategia de vaccinare. Ea a fost deja făcută publică. Domnul ministru al Sănătății a început deja să explice public cum vor merge lucrurile. Vor continua aceste explicații publice.”, a adăugat președintele Iohannis.

Cândse vor vaccina președintele și miniștrii. Iohannis

Șeful statuluia explicat că, după personalul medical, care se află în prima linie, vor fi vaccinate „persoanele care au boli despre care știm că agravează această boală a noului coronavirus” și „doar în tranșa a doua intră Administrația Prezidențială, Guvernul și așa mai departe”.

„În prima linie intră personalul medical, persoanele care au boli despre care ştim că agravează această boală provocată de noul coronavirus şi personalul esenţial. Doar în tranşa a doua intră Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe şi eu cred că lucrurile sunt bine gândite în această strategie de vaccinare”, a mai spus precizat Klaus Iohannis duminică, dupăvizita la Call center-ulDirecţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)