Ioan Marcel Boloș, propus de PNL pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene, a declarat, în timpul audierilor din comisia parlamentară de specialitate, că 2020 va fi un an extrem de dificil din cauza riscului de dezangajare de fonduri, de 3,2 miliarde de euro.
„Riscul de dezangajare persistă, iar anul viitor riscul e de 3,2 miliarde de euro, ceea ce presupune a eforturilor pe care le facem pentru evitarea acestui risc. Anul 2020 e din acest punct de vedere extrem de dificil.
Riscul de dezangajare există. Orice ministru responsabil ar trebui să ia măsuri imediate.
Gradul de absorbție a început să aibă un trend ascendent începând cu anul 2015. Acreditarea autorităților de management a fost un proces destul de greoi. Acum ar trebui să fim mult mai pregătiți, să fi învățat, astfel încât astfel dâe lucruri să nu se mai repete. În perioada mandatului Guvernului Orban, partea de angajament a documentelor sunt pentru mine și pentru Guvern o prioritate, pentru a nu mai avea o întârziere de 2-4 ani până accesăm fondurile. Și vedem cum riscul de dezngajare nu ne iartă de la an la an”, a declarat Boloș, în fața parlamentarilor.