În ce scenariu ar putea ajunge Traian Băsescu să candideze la Primăria Capitalei: „USR spune, da, îl susținem pe Nicușor, dar cu asta, basta, n-avem nicio treabă să mergem mai departe!” (VIDEO)

În ce scenariu ar putea ajunge Traian Băsescu să candideze la Primăria Capitalei: „USR spune, da, îl susținem pe Nicușor, dar cu asta, basta, n-avem nicio treabă să mergem mai departe!” (VIDEO)

Eurodeputatul Traian Băsescu a explicat, joi seară, în direct pe B1 TV, că „PMP va trebuie să își apere șansele” dacă partidele de opoziție din București nu reușesc să ajungă la o formulă comună pentru posturile de consilier general. În acest scenariu, spune fostul președinte, formațiunea va fi pusă în situația de a propune un candidat pentru Primăria Capitalei, iar o variantă ar putea fi chiar el.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

În ce scenariu ar putea ajunge Traian Băsescu să candideze la Primăria Capitalei. Ce spune despre USR

Întrebat de Tudor Mușat, joi seară, în direct pe B1 TV, dacă se înscrie în cursa pentru Primăria Capitalei, în condițiile în care a lansat o aluzie în acest sens, Traian Băsescu a răspuns: „Nu e o aluzie, e un lucru foarte serios, adică noi sperăm într-o candidatură a dreptei. Dacă vă aduceți aminte, eu am fost cel care a insistat și am fost primul care a lansat ideea Nicușor, candidatul opoziției, candidatul dreptei. Din păcate, înțeleg că USR spune, da, îl susținem pe Nicușor, dar cu asta, basta, n-avem nicio treabă să mergem mai departe! Păi, eu îți dau susținerea la candidatul la funcția de primar general, și tu îmi spui, n-ai nicio treabă la Consiliu. Păi, fără candidat la Primărie, n-o să am niciun consilier general. Dacă se reușește o coalizare a dreptei, foarte bine, PMP va participa la ea, plecând de la susținerea pentru candidatul la primar general. Dacă nu se reușește o alianță, PMP va trebui să își apere șansele, și atunci un candidat din interiorul PMP este obligatoriu să se afle pe piața politică. Nu exclud posibilitatea ca acel candidat să fiu eu”.

Întrebat dacă nu cumva îl atrage o confruntare politică împotriva lui Victor Ponta, o rivalitate deja cu multă tradiție pe scena publică românească, Traian Băsescu a afirmat: „Pentru mine e interesantă orice confruntare politică. Orice competiție este un lucru pe care e păcat să îl refuzi. Dacă ai ocazia să intri într-o competiție, intră”.

Este prematur să vorbim despre amânarea alegerilor locale, a explicat prim-ministrul Ludovic Orban

Alegerile locale din 2020 vor avea loc în 27 septembrie, dar evoluția epidemiei de coronavirus i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva scrutinul va fi amânat. Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban a subliniat, joi, că discuțiile despre o eventuală amânare sunt încă premature.

„E prematur să discutăm despre o posibilă amânare a alegerilor. Vom face o evaluare epidemiologică a fiecărei activităţi în campania electorală. Se paote face campanie în spaţii deschise, pe media, online. Se pot organiza secţiile de votare şi procesul de votare, astfel încât să nu existe riscurile răspândirii virusului.Deocamdată, la acest număr de cazuri noi, nu se pune problema să amânăm alegerile locale”, a afirmatLudovic Orban, joi,la Constanţa, potrivit News.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`