Cine va fi comisarul european propus de România: Guvernul Orban are de ales între Adina Vălean și Siegfried Mureșan / Șefa Comisiei Europene ar lua decizia finală miercuri

Cine va fi comisarul european propus de România: Guvernul Orban are de ales între Adina Vălean și Siegfried Mureșan / Șefa Comisiei Europene ar lua decizia finală miercuri
foto: Facebook / Photo Joiner

Guvernul Orban are de ales între eurodeputații PNL Siegfried Mureșan și Adina Vălean pentru nominalizarea privind portofoliul de comisar european destinat României, care a rămas ultimul stat din UE fără un titular propus în acest sens, după ce toate cele trei tentative ale fostului premier Viorica Dăncilă s-au lovit de refuzul Bruxellesului.

O discuție telefonică ar urma să aibă loc, miercuri, între Ursula von der Leyen, președintele-ales al Comisiei Europene, și premierul Ludovic Orban, astfel că situația ar putea fi tranșată chiar astăzi.

Adina Vălean, eurodeputat al României încă din 2007, a ocupat mai multe funcții la Bruxelles

La al treilea mandat de eurodeputat, Adina Vălean este, în prezent, președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European. De altfel, nu este prima oară când ea ocupă o astfel de funcție, având în vedere că, în legislatura anterioară, a condus Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară.

Până să ajungă la conducerea organismelor intraparlamentare din UE, Adina Vălean a ocupat mai multe funcții în aparatul lor, făcând parte dintr-o serie de delegații, precum cea pentru libertăți civile și afaceri interne, pentru relațiile cu țările magrebiene, cu SUA, dar și din comisia pentru industrie, cercetare și energie. Mai mult decât atât, ea a fost chiar și copreședinte al delegației române din PPE.

Înainte să vină la Bruxelles, Adina Vălean a fost membră în Parlamentul României. În anul 2004, actualul europarlamentar PNL intra în Camera Deputaților, pentru un mandat scurtat înainte de termen de primele alegeri europene din România.

Profesoară de matematică în primii ani ai carierei, Adina Vălean a absolvit Facultatea de Matematică din Universitatea București, precum și studiile postuniversitare în Siguranță Națională și Mecanisme și Instituții de Securitate din Colegiul Național de Apărare. Totodată, ea a finalizat cursurile masterale în zona de studii de integrare europeană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Nu în ultimul rând, ea a făcut parte din mai multe organizații neguvernamentale și a fost directorul general al Fundației „Institutul pentru Liberă Inițiativă”.

CV-UL ADINEI VĂLEAN POATE FI CONSULTAT INTEGRAL AICI

Ales pe listele PMP, Siegfried Mureșan a trecut la PNL

De partea cealaltă, actualmente eurodeputat PNL, Siegfried Mureșan fusese ales, în anul 2014, pe listele PMP pentru un loc la Bruxelles, dar el avea să treacă în rândul liberalilor în anul 2018. În prezent, el este vicepreședintele PPE, familie politică de centru-dreapta din care face parte și formațiunea, care guvernează, astăzi, România.

Siegfried Mureșan a fost stagiar la Bundestag și consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german. El este un mare susținător al Mecanismului de Cooperare și Verificare, dar un punct slab ar fi că nu are cunoștințe în domeniul transporturilor, potrivit romaniacurata.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`