Guvernul ia măsuri după intrarea în vigoare a legii carantinei. Ludovic Orban: Vidul legislativ de până acum poate avea efecte negative (VIDEO)

Guvernul ia măsuri după intrarea în vigoare a legii carantinei. Ludovic Orban: Vidul legislativ de până acum poate avea efecte negative (VIDEO)
Captură B1 TV

Guvernul PNL s-a reunit în ședință, marți dimineață, pentru a modifica Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă, în condițiile în care tocmai a intrat în vigoare legea privind carantina și izolarea. Premierul Ludovic Orban a declarat că, de acum, Guvernul are din nou toate pârghiile necesare pentru a ține sub control răspândirea coronavirusului. Totuși, acesta a ținut să precizeze că după decizia Curții Constituționale de la finele lunii trecute și până acum a existat un vid legislativ, iar efectele sale negative s-ar putea vedea. De altfel, luni seară, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că, din cauza deciziei CCR, 3.680 de persoane diagnosticate cu COVID-19 nu au fost nici internate, nici monitorizate.

Ludovic Orban, după intrarea în vigoare a legii carantinei: Vom avem din nou la dispoziţie instrumentele pentru a lupta eficient contra epidemiei de coornavirus

Premierul Ludovic Orban a declarat, marți dimineață, că intrarea în vigoare chiar din această zi a legii privind carantina și izolarea va permiteGuvernului să ia toate măsurile necesare în lupta cu epidemia de coronavirus. De altfel, Guvernul s-a reunit chiar pentru a modifica în acest sens Hotărârea privind prelungirea stării de alertă.

„În sfârșit avem legea izolării, carantinării, care a intrat în vigoare practic de la ora 00.00. Ședința de astăzi e convocată pentru a modifica Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă și pentru a include în Hotărârea de Guvern modificările necesare rezultate în urma adoptării legii.

Începând de astăzi, avem din nou la dispoziţie instrumentele pe care le are orice Guvern pentru a lupta eficient contra epidemiei de coronavirus. Ne-a revenit practic dreptul de a putea lua măsuri de protecţie a sănătăţii publice.

Reamintim românilor că, în urma deciziei CCR, peste 900 de pacienţi au cerut externare şi peste 3.000 de români diagnosticaţi nu au fost internaţi în spitale. Nu am putut impune izolarea, pentru toate persoanele care au fost infectate în această perioadă. Nu am putut dispune izolarea faţă de persoanele cu care au intrat în contact. Aceste două săptămâni de vid legislativ pot avea efecte negative”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a dat asigurări că, acum că există și cadrul legal, vor fi dispuse toate măsurile pentru a opri răspândirea SARS-CoV-2.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Grupul de Comunicare Strategică: Din cauza deciziei CCR, 3.680 de persoane infectate cu coronavirus nu au fost nici internate, nici monitorizate

La finele lunii iunie, judecătorii CCR au declarat neconstituțională impunerea carantinei și internării prin Ordin de Ministru. Ei au precizat că este nevoie de o lege în acest sens. Mai mult, Curtea Constituțională a mai arătat că pacienții se pot adresa justiției pentru a contesta „detenția de ordin medical”. Asta pentru că spitalizarea obligatorie este considerată măsura privativă de libertate.

Urmare a verdictului Curții, autoritățile nu au mai putut impune măsurile de carantinare și izolare.Centrele de carantină s-au golit, iar numeroși pacienți infectați cu coronavirus s-au externat la cerere.

Luni seară, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că, între 2 și 20 iulie, 10.393 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirus la nivel național, dar decizia Curții Constituționale privind carantina și izolarea a făcut ca 3.680 dintre aceste să nu fie nici internate, nici monitorizate.

„Totodată, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare și 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus”, a mai transmis Grupul, printr-un comunicat.

După zile întregi de dezbateri, mai ales în Senat, legea privind carantina și izolarea a fost adoptată și, ulterior, promulgată de președintele Klaus Iohannis. A fost astfel umplut vidul legislativ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)