Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT

Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Șefa DIICOT, Giorgiana Hosu, și-a dat demisia. Decizia vine chiar în ziua în care soțul ei, Dan Hosu, a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare.

Ministerul Justiției a anunțat că Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT

Ministerul Justiției a transmis joi seară, printr-un comunicat, faptul că ministrul Cătălin Predoiu a avut o întrevedere cu Giorgiana Hosu și cu Oana Daniela Pâțu, procurorul-șef adjunct al DIICOT. Hosu l-a informat atunci pe Predoiu în legătură cu decizia ei de a demisiona.

„Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile”, se arată în comunicat.

DIICOT va fi condus de acum de Oana Daniela Pâțu.

Ministrul Justiţiei a ținut să solicite tuturor procurorilor să îşi continue fără rezerve activităţile în cadrul dosarelor pe care le instrumentează.

„Activitatea DIICOT este de o importanţă crucială în combaterea criminalităţii. Ministrul Justiţiei îşi exprimă încrederea în procurorii DIICOT că vor continua cu rezultate palpabile nobila misiune pe care şi-au asumat-o”, se mai arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Dan Hosu, soțul Giorgianei Hosu, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Joi, fostul polițist Dan Hosu, soțul Giorgiana Hosu, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

Decizia Tribunalului București a fost pronunțată în dosarul „Carpatica” și nu este definitivă.

Hosu a fost achitat pentru dare de mită și trafic de influență.

Comentând, miercuri, posibilitatea condamnării lui Dan Hosu, președintele Klaus Iohannis a declarat: „Dacă apare o condamnare, cu siguranţă nu va rămâne fără urmări (…) Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz al CSM, o să vă daţi seama că avizul negativ, nu s-a bazat pe acest lucru. Acea posibilă incompatibilitate nu a fost menţionată la aviz, nici ca o posibilă problemă. Totuşi, dacă se ajunge la acest scenariu, cu siguranţă nu voi aştepta ca alţii să mişte rotiţele”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`