Fostul primar din Slatina, Darius Vâlcov, va candida pentru un nou mandat din partea USL

Fostul primar din Slatina, Darius Vâlcov, va candida pentru un nou mandat din partea USL

Fostul lider PDL Olt și primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a anunțat luni că se va înscrie în PSD și va candida pentru un nou mandat la Primăria Slatina din partea USL.

Darius Vâlcov a anunţat duminică că va candida pentru un nou mandat la funcţia de primar al municipiului Slatina, fără a preciza din partea cărei formațiuni politice, după ce grupul de iniţiativă „Alături de tine, Darius!” a strâns peste 30.000 de semnături de susţinere şi a primit numeroase mesaje de încurajare din partea locuitorilor.

În cadrul unei conferințe organizate luni dimineață, Vâlcov a explicat motivele pentru care a decis să se alăture USL-ului, precizând că nu a fost sprijinit de PDL în ceea ce privește proiectele demarate în Slatina.

„Chiar dacă de 5 zile nu mai sunt primar, am mari speranțe ca în județul Olt, în Slatina, victoria USL-ului să fie una dintre cele mai răsunătoare din țară. Motivația este îm primul rând modul în care guvernul PDL a considerat că trebuie să se comporte cu cetățenii din Slatina și Olt. M-am apropiat de PSD pentru că fac parte din aceeaşi generaţie din care face parte şi Victor Ponta, o generaţie care trebuie să înceapă, de la alegerile locale, să îşi spună cuvântul. Mă alătur acestei echipe câştigătoare a USL”
, a declarat Darius Vâlcov.

Darius Vâlcov candidează din partea USL la primăria Slatinei

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_17477').select();" id="embed_text_17477" />

Prezent la Slatina pentru a-l susține pe fostul primar, președintele PSD, Victor Ponta, s-a arătat entuziasmat de noua colaborare.

„Îi spun bun venit. Darius este nu doar un politician din generația mea, ci unul care a cofirmat prin voturile oamenilor că poate să facă lucruri bune pentru comunitatea care l-a ales. Este un primar care nu vine la USL dintr-un interes electoral, ci pentru că împreună trebuie să mergem mai departe cu proiectele pe care le-a demarat pentru Slatina. Sunt convins că vom face politică mulți ani de acum încolo, care să ne aducă respectul oamenilor. Va fi un candidat în care am încrede și cu care mă mândresc”
, a declarat Victor Ponta.

Darius Vâlcov s-a înscris în PSD

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_17479').select();" id="embed_text_17479" />

Darius Vâlcov a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Olt, fapt care atrage pierderea mandatului de primar, astfel că până la alegerile din 10 iunie oraşul Slatina va fi administrat de către unul dintre cei doi viceprimari care va fi desemnat de Consiliul Local.

Primarul susţinea că a demisionat întrucât Guvernul nu l-a sprijinit să ducă la bun sfârşit investiţiile importante din oraş, precum centura ocolitoare, Sala Polivalentă, bazinul olimpic şi nici lucrările la blocurile ANL şi la Palatul Copiilor.

Darius Vâlcov are 35 de ani şi se afla la cel de-al doilea mandat de primar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`