Florin Cîțu anunță prelungirea unor facilități fiscale pentru firmele afectate de criza COVID-19. Sectorul HoReCa, scutit de plata impozitului specific până la finele anului (VIDEO)

Florin Cîțu anunță prelungirea unor facilități fiscale pentru firmele afectate de criza COVID-19. Sectorul HoReCa, scutit de plata impozitului specific până la finele anului (VIDEO)
Captură Video - Guvernul României / Facebook

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat, în debutul ședinței de Guvern de joi, prelungirea mai multor facilități fiscale ce au fost implementate în sprijinul firmelor afectate de criza generată de epidemia de coronavirus. De exemplu, sectorul HoReCa va fi scutit de plata impozitului specific până la finele acestui an. Cîțu a mai anunțat că de miercuri funcționează și programul de ajutor financiar prin intermediul eximbank.ro, un fel de IMM Invest, dar pentru marile companii.

Florin Cîțu: Sectorul HoReCa are scutire de la plata impozitului specific până la finalul anului

Premierul Ludovic Orban: „Am discutat să pregătim actul normativ pentru după data 25 octombrie, astfel încât să nu plonjeze companiile direct în plata obligațiilor. Practic am lăsat, prin măsurile adoptate, 16, 15 miliarde la dispoziția companiilor”

Ministrul Florin Cîțu: „Plus 250 de milioane de pe urma bonificațiilor pentru cei care și-au plătit impozitele la timp. Va fi pe ordinea de zi suplimentară o OUG mai lungă: înlesniri la plată pentru obligațiile bugetare restante după data declarării stării de urgență – e posibil ca unele companii să fi acumulat restanțe și venim cu această facilitate – scutirea de la plata impozitilui specific pentru HoReCa până la finele anului – deci tot anul HoReCa a avut scutirea aceasta – acordarea posibilității autorităților publice locale de a adopta hotărâri privind reducerea impozitului pe clădiri sau scutiri de la plata taxei pe clădiri – prelungim și acest lucru. (…) De ieri e live programul pentru companiile mari prin eximbank.ro de ajutoare Un fel de IMM Invest pentru companiile mari. Pe site-ul eximbank.ro sunt toate informațiile”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

La finele lunii iulie, Guvernul PNL a adoptat o Ordonanţa de Urgenţă ce a modificat Legea de organizare şi funcţionare a Eximbank.

„Practic, este creat cadrul legal prin care Eximbank poate să administreze această schemă de garantare pentru credite pentru investiţii şi capital de lucru pentru companii mari cu cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei”, a explicat Ionel Dancă, la acea vreme.

Șeful Cancelariei premierului a mai precizat că, potrivit estimărilor, la acest produs vor avea acces 600 de companii, cu o cifră de afaceri de aproximativ 580 de miliarde de lei şi un număr de salariaţi de 1,7 milioane.

Florin Cîțu: E clar că economia nu și-a revenit. 2020 e închis / Ludovic Orban: Putem moderniza România şi renaşte precum pasărea Phoenix

Tot joi, Florin Cîțu a afirmat că economia nu și-a revenit și acest an e închis, iar obiectivul e recuperarea pierderilor în 2021: „E clar că economia nu și-a revenit. (…) 2020 este închis, nu mai avem ce face. Obiectivul meu e ca creșterea din 2021 să anuleze scăderea de anul acesta. La o scădere de 4%, să avem un plus de 4% în 2021”.

În schimb, Ludovic Orban a ales să vadă și partea pozitivă în această situație. Șeful Guvernului a insistat că epidemia vine și cu anumite oportunități care nu trebuie ratate.

Orban a afirmat că putem construi o economie mai puternică și mai prietenoasă cu mediul, valorificând noile tehnologii și digitalizarea, și putem clădi un sistem de sănătate mai performant și mai capabil să reziste crizelor.

„Pe scurt, putem moderniza România şi renaşte din această criză, precum legendara pasăre Phoenix”, a punctat el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)