Liviu Dragnea a susținut că în Teleorman nu se mai poate face nicio investiție fără să fie un miting sau vreo anchetă, făcând referire la scandalul declanșat de propunerea Ministerului Dezvoltării de a investi 12 milioane de euro într-un stadion în Alexadria.
”Înţeleg că e o iniţiativă mai veche. Nu decid eu, ci ministerul şi Compania Naţională de Investiţii. În Teleorman, nu mai e voie să se facă nicio investiţie şi dacă se face un podeţ trebuie să se facă anchetă, miting sau să se retragă banii”, a declarat Liviu Dragnea.
Joi seară, Eugen Teodorovici, consilierul premierului Mihai Tudose, a declarat că nu vede oportună cheltuirea a 12 milioane de euro într-un stadion în Teleorman, în condițiile în care alte investiții sunt mai importante, iar alte nevoi mai presante.
Întrebat ce părere are despre această afirmație, Dragnea a răspuns: ”dacă a vorbit chiar consilierul premierului…”.
Ministerul Dezvoltării condus de Sevil Shhaideh, apropiată a lui Liviu Dragnea, a pus în dezbatere publică două Hotărâri de Guvern care prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru un stadion la Alexandria, judeţul Telorman. Investiţia este de 12,2 milioane de euro. (Detalii AICI)