Dorel Căprar (PSD), cercetat pentru 17 infracțiuni: Principiul meu de bază e legea / Politicienii inconștienți care fac acum declarații probabil că vor avea aceeași soartă ca a mea

Dorel Căprar (PSD), cercetat pentru 17 infracțiuni: Principiul meu de bază e legea / Politicienii inconștienți care fac acum declarații probabil că vor avea aceeași soartă ca a mea
Foto: Live Arad

Liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, cercetat pentru 17 infracțiuni în dosarul mitei de la Vama Nădlac, susține că principiul său de bază este legea, după care s-a ghidat întotdeauna.

„Nu am comis nicio încălcare a legii. Principiul meu de bază este legea, după care mă ghidez și m-am ghidat întotdeauna. Probabil că a început telejustiția, eu am fost printre primii plimbați prin fața camerelor de luat vederi. Toate lucrurile astea se vor clarifica, o să am o reacție, dar pe ce scrie în dosar (…) O să am o reacție nu pe declarațiile unor politicieni inconștienți care probabil că la un moment dat vor avea aceeași soartă”, a declarat Dorel Căprar, la Digi24, citat de HotNews.

El se declară convins că în România „dacă faci politică, cel puțin politica unui partid, trebuie să ai asemenea momente în viață. Mă refer la toată clasa politică… mă refer la politicienii inconștienți care au comentat fără să cunoască detalii, că sunt câțiva care au comentat”.

Căprar a mai spus că nu vede nicio problemă în a rămâne șeful PSD Arad, deoarece există prezumția de nevinovăție. Nici nu crede că ar trebui să i se ridice imunitatea parlamentară: „Din moment ce nu mă simt vinovat, nu văd de ce să mi se ridice imunitatea”.

Apar dezvăluiri incredibile în dosarul şpăgilor de la PSD Arad. Angajările în funcţii cheie se făceau doar pe baza unui sprijin venit de la mai-marii din organizaţia de partid, iar numiţii pe post erau obligaţi să cotizeze lună de lună chiar la casieria PSD, arată procurorii DNA.

Procurorii DNA, care au instrumentat acest dosar, spun că cercetările efectuate s-au desfăşurat pe două paliere. Primul se referea la „protecția” oferită de persoanele cu funcții de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani care se situau între 100 – 500 euro lunar.

În cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale, și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora, spun procurorii.

Al doilea palier al investigaţiei se referă la modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale C.N.A.I.R.. Adică pe linie de partid și în schimbul unor sume de bani.

Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, arată anchetatorii, cei trei membri PSD implicaţi în dosar, Cristian Ispravnic, Cristian Horgea și Dorel Căprar și-ar fi folosit influența pentru angajarea a cinci persoane pe funcțiile de controlor trafic în cadrul DRDP Timișoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi.

Iar şpaga ar fi fost între 5.000 și 10.000 de euro de persoană.

De asemenea, mai spun procurorii, șefii din instituțiile locale sau regionale, susținuţi de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)