Doliu în politica românească! Fostul președinte al Senatului și ambasador în Paris, Oliviu Gherman, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Politicianul a fost senator în patru legislaturi și a făcut parte din echipa care afondat FDSN, care a devenit ulterior PDSR și PSD.
Oliviu Gherman, care a condus PDSR, a demisionat din Senat pe data de 27 august 2001, fiind numit ambasador la Paris.
Oliviu Gherman s-a născut pe 26 aprilie 1930, Sânmihaiu de Sus, Sânmihaiu. A fostfizician, politician, profesor universitar și diplomat român.
A intrat în politică, fiind senator în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004, ales în județul Dolj pe listele partidului FSN, apoi ales senator în circumscripția electorală nr.41 BUCUREȘTI. În cadrul activității sale parlamentare, Oliviu Gherman a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:
– în legislatura 1990-1992: Statul Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;
– în legislatura 1996-2000: Republica Coasta de Fildeș, Republica Africa de Sud;
– în legislatura 2000-2004: India, Republica Africa de Sud.
În legislatura 1996-2000, Oliviu Gherman a fost membru în comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului (din sep. 1999), comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă (din dec. 1996) și comisia pentru muncă, familie și protecție socială (până în sep. 1999.) Oliviu Gherman a fost președintele partidului FDSN (devenit ulterior PDSR), în perioada 1992-1996.
Oliviu Gherman a demisionat din Senat pe data de 27 august 2001 și a fost înlocuit de Constantin Alexa.[2] Oliviu Gherman a fost senator F.S.N. (1990-1992), F.D.S.N. (1992-1996), P.D.S.R. (1996-2000, 2000-2004), președinte al F.D.S.N. (1992-1996), președinte al Senatului (1992-1996). Din 2001, Oliviu Gherman a fost ambasador la Paris.
Fostul premier Adrian Năstase a avut o primă reacție pe blogul său la aflarea veștii că Oliviu Gherman s-a stins din viață. „A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desavarsit. Personalitate inteligenta, calma. Un politician intelept.
Ani de zile, incepand din 1992, am lucrat in „tandem”. Ca prieteni. El era presedinte al FDSN, eu presedinte executiv. El era presedinte al Senatului, eu presedinte al Camerei (1992-1996). Colegi in acelasi partid..
Fizician remarcabil, profesor universitar, ambasador la Paris. O cariera politica si legislativa de exceptie. Un model pentru o intreaga generatie.
Dumnezeu sa-l odihneasca! Condoleante intregii familii”, a scris Năstase.