Delegația FMI, în vizită la București. Ce le-a promis Viorica Dăncilă experților internaționali

Delegația FMI, în vizită la București. Ce le-a promis Viorica Dăncilă experților internaționali
Sursă foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilăs-a întâlnit, joi, cu o delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Jaewoo Lee.

Șeful misiunii Fondului pentru România și Bulgaria se află la București în vizita anuală de evaluare a situației macroeconomice, procedură de consultare periodică cu autoritățile naționale.

Vioprica Dăncilă a subliniat că România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană, tendință care, potrivit prognozelor, va continua în următorii ani. Pentru 2019, avansul economic este estimat la 5,5% din PIB, în condițiile unui an agricol normal şi ale redresării sectorului serviciilor şi investițiilor, iar în 2020, creșterea economică este estimată la 5,7%.

”Chiar în această dimineață Eurostat și Institutul Național de Statistică ne-au dat din nou vești bune legate de creșterea Produsului Intern Brut. România înregistrează a doua cea mai mare creștere economică din UE pe primul trimestru al acestui an. Este un avans sustenabil, la care au contribuit aproape toate ramurile economiei. Datele oficiale privind evoluția economică validează măsurile guvernamentale și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a afirmat prim-ministrul.

În acest context, investițiile se vor consolida pe fondul unei îmbunătățiri în implementarea proiectelor finanțate din fonduri UE, în condițiile în care rata absorbției a crescut la 29%, foarte aproape de media europeană de 31%, a creșterii veniturilor populației, precum şi a amplificării şi diversificării surselor bugetare naționale de finanțare.

De asemenea, măsurile de stimulare fiscală acordate de Guvern sectorului construcțiilor au condus la o revigorare semnificativă a acestei activități în trimestrul I 2019, evoluție pozitivă care va contribui la creșterea economică, precum și la redinamizarea investițiilor.

Totodată, prim-ministrul a arătat că ocuparea forței de muncă are o dinamică pozitivă, concomitent cu majorarea consistentă a salariilor atât în mediul privat, cât și în sectorul public. De asemenea, România își menține nivelul de competitivitate, înregistrând o creștere robustă a exporturilor și continuă să obțină câștiguri semnificative în cota de piață la export, captând o parte tot mai mare din comerțul legat de lanțurile de producție ale UE.

Un alt aspect subliniat de premierul Dăncilă a fost faptul că România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din Uniunea Europeană, fiind sub pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Datoria publică reprezintă 38,7% din PIB la finalul lunii martie 2019, potrivit legislației naționale, iar în conformitate cu metodologia UE, datoria administrației publice este de 34,9% din PIB, raportată la aceeași dată.

”Executivul va continua aplicarea Programului de Guvernare, în beneficiul românilor, în condițiile asigurării echilibrelor economice menite să vizeze o dezvoltare sustenabilă a României, prin măsuri care vor duce la creșterea investițiilor și o alocare eficientă a resurselor”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Guvernul are în vedere, în continuare, stimularea creșterii economice sustenabile, susținerea investițiilor, îmbunătățirea și simplificarea legislației fiscale, ca urmare a dialogului cu mediul de afaceri, modernizarea și îmbunătățirea activității administrației fiscale, în scopul creșterii colectării veniturilor.

La întrevedere au mai participat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, șeful Cancelariei Primului-Ministru, Costin Mihalache, și președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină
19:38 - Turistă izbită de o sanie pe pârtia din Buşteni. Victima, rănită la coloană, a fost preluată de un elicopter (VIDEO)