Președintele PSD Viorica Dăncilă a ieșit marți într-o conferință de presă prin care voia să ia atenția de la evenimentul pe care îl organiza Klaus Iohannis cu o oră mai târziu alături de politicieni și politologi.
Într-un discurs introductiv critic la adresa lui Klaus Iohannis, discurs citit de pe foi, Dăncilă a scăpat și un termen ce poate fi catalogat drept jignitor la adresa românilor numindu-i simplu „ăștia”.
„În relația cu românii din diaspora. Acum Klaus Iohannis pune foarte mare accent pe votul din diaspora, dar ce a făcut pentru români ca să-i aducă acasă? Românii s-au săturat de lozinci.
Am implementat programul Start-up diaspora, am implementat programul de facilități pentru agricultură, am facilitat votul în diaspora, astfel încât să poată vota trei zile și prin corespondență.
Iohannis nu a avut nici măcar o deplasare pentru românii din diaspora. Chiar dacă s-a deplasat în țări cu diasporă mare, nu s-a întâlnit cu ăștia și nu a vorbit ce face pentru ca ei să se întoarcă acasă”, a afirmat Viorica Dăncilă.