CSAT a aprobat retragerea forțelor române din Afganistan, începând cu 1 mai. Toți cei 615 militari vor reveni acasă în următoarele luni

CSAT a aprobat retragerea forțelor române din Afganistan, începând cu 1 mai. Toți cei 615 militari vor reveni acasă în următoarele luni
Foto: presidency.ro

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit marți sub conducerea președintelui Klaus Iohannis, a analizat și aprobat redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție.

România își retrage trupele din Afganistan

Astfel, România urmează să-și retragă forțele din Afganistan, începând din 1 mai. Procesul va fi etapizat și va dura câteva luni. De asemenea, se va realiza coordonat cu membrii de coaliție NATO.

Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției.

„Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.

Prestația militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii și aliații noștri. România face parte din coaliția împotriva terorismului, iar militarii noștri care acționează în teatrele de operații și-au asumat mereu cu profesionalism și curaj riscurile și pericolele pe care le presupune lupta pe acest front.

Afganistanul va rămâne însă un loc marcat de profundă îndurerare, 27 de militari de elită ai armatei române au căzut la datorie și ei vor rămâne mereu în gândurile noastre”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

În cadrul aceleiași ședințe CSAT, a fost analizată starea de securitate în regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe rusești la frontiera de est a Ucrainei, și implicațiile pentru România.

Anunțul Rusiei că-și retrage trupele în bazele lor permanente „a fost important și oportun pentru detensionarea situației, dar nu schimbă cu nimic necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situație tensionată și de a identifica măsuri de dezescaladare și detensionare, precum și de evitare pe viitor a unor situații similare”.

În acest context, transmite Administrația Prezidențială, autoritățile române rămân vigilente și vor continua să monitorizeze această „mobilizare nejustificată” din jurul Ucrainei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card