Cristian Bușoi: Am solicitat comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, sprijin pentru Republica Moldova în achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 și a Remdesevir

Cristian Bușoi: Am solicitat comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, sprijin pentru Republica Moldova în achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 și a Remdesevir
Foto: Facebook / Cristian Busoi

Europarlamentarul Cristian Bușoi, președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European și responsabil pentruProgramul de sănătate al UE 2021-2027, i-a solicitat comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, sprijin pentru Republica Moldova în achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 și a Remdesevir. Anunțul vine în contextul în care Rusia ar fi scos de piață primul său vaccin anti SARS-CoV-2.

Cristian Bușoi (PNL): Am solicitat comisarului european pentru Sănătate sprijin pentru Republica Moldova în achiziționarea vaccinului anti-COVID

Potrivit eurodeputatului liberal, autoritățile de la Chișinău au adresat omologilor de la București spijinul pentru a achiziționa vaccinuri împotriva COVID -19, dar și Remdesevir, aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru tratarea formelor grave ale COVID-19.

„Solicitarea a avut loc în cadrul unei întâlniri pe care am avut-o în urmă cu o săptămână la București cu președintele Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova, Eremei Priseajniuc, și a venit în contextul în care președintele Republicii Moldova anunțase negocieri avansate cu Rusia pentru achiziționarea vaccinului pe care Kremlinul susține că l-ar fi descoperit”, transmite Bușoi într-o postare pe Facebook.

Astfel că, oficialul român i-a promis președintelui Agenției Naționale a Medicamentului că, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE și de responsabil al Parlamentului European pentru relația cu EMA, va solicita comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, sprijinul pentru ca Republica Moldova să primească tratamentele anti-COVID 19 autorizate de Uniunea Europeană.

„Într-o scrisoare pe care am adresat-o astăzi comisarului Kyriakides i-am solicitat să îmi comunice în ce măsură poate fi inclusă Republica Moldova în cererea formulată de România către Comisie pentru a obține medicamentul Remdesevir, precum și vaccinurile anti-Covid-19, necesare imunizării populației. Totodată, am adresat comisarului pentru Sănătate rugămintea de a examina posibilitatea ca Republica Moldova să primească sprijin independent de la UE pentru achiziționarea tratamentelor anti-COVID-19”, mai spune Cristian Bușoi.

Republica Moldova vrea Remdesivir, medicamentul folosit în occident pentru tratarea Covid-19

Tot în cadrul întâlnirii dintre șeful Agenției pentru Medicamente din Moldova și Cristian Bușoi, oficialul de peste Prut a declarat că țara sa are nevoie și de Remdesivir, medicament folosit în UE pentru tratarea Covid-19.

România s-a înscris în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID-19, solicitând UE 10 milioane de doze de vaccin.

„Vreau să îi asigur și pe cetățenii moldoveni că pot conta pe sprijinul României și al europarlamentarilor români pentru obținerea tratamentului împotriva noului tip de coronavirus. Așa cum am dovedit tot timpul, România este la bine și la greu alături de Republica Moldova. Țara noastră și UE au acordat sprijin cetățenilor moldoveni și autorităților în lupta cu COVID-19, trimițând cantități importante de medicamente și materiale sanitare, chiar de la debutul crizei generată de pandemie. Consider că este necesar să rămânem în continuare aproape de cetățenii din Republica Moldova și să le acordăm tot sprijinul necesar”, conchide Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`