Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, pentru B1 TV, că oamenii încep să simtă tot mai mult pe propria piele efectele schimbărilor climatice pe care chiar ei le-au provocat. Acesta a precizat că persoanele afectate de inundațiile din ultima vreme vor primi despăgubiri. Cât despre soluțiile pe termen lung, Alexe a susținut că anul acesta a fost lansată o amplă campanie de împădurire și deja au fost plantați 30 de milioane de puieți. În plus, Guvernul a operaționalizat joi SUMAL-ul, sistemul de urmărire a materialului lemnos. De asemenea, România este prima țară est-europeană care a decis să semneze declarația prin care Pactul Ecologic European devine cadrul pentru relansarea economică post-COVID, a mai ținut să precizeze ministrul liberal.
Costel Alexe a declarat că începem să simțim tot mai mult efectele schimbărilor climatice care s-au produs chiar din cauza acțiunilor noastre.
„Eu azi am fost prezent în județul Botoșani și, evident, în județul Iași, pentru că cea mai vulnerabilă zonă în acest moment rămâne Prutul, unde avem în continuare o avertizare de cod roșu.
Vreau să-i informez pe toți cetățenii statului român că prin instituțiile pe care le avem putem să gestionăm aceste situații produse de fenomenele hidro-meteorologice din ultima perioadă. Nu sunt cele mai grave inundații din ultimii 200 de ani cu siguranță, dar din în ce mai des avem aceste manifestări ale schimbărilor climatice care se manifestă tot mai des și în țara noastră.
De exemplu, în zona Moldovei, luna aprilie a fost cea mai secetoasă lună din istoria măsurătorilor meteorologice, iar în ce privește luna iunie, avem cea mai ploioasă lună din ultimii 60 de ani. La nivel mondial, avem cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor. Ajungem să simțim pe propria piele că viața noastră aproape că se joacă la ruleta schimbărilor climatice. Multe din aceste fenomene hidro-meteorologice sunt practic efectul acțiunilor noastre asupra mediului înconjurător”, a declarat Costel Alexe, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ministrul a dat asigurări că instituțiile sunt pregătite pentru efectele unor posibile alte fenomene extreme, iar ISU se află în teren pentru a ajuta oamenii: „Acum, dacă ne referim la acest moment pe Prut cu codul roșu, vreau să-i informez pe români că suntem pregătiți pentru perioada următoare, când s-ar putea să mai avem un front atmosferic care poate să genereze cantități însemnate de precipitații. În acest moment, la acumularea de la Stânca Costești, unde mă aflu, avem în acumulare aproximativ 800 de milioane de metri cubi de apă, care provin de la această viitură ce vine pe Prut din Ucraina, și acumularea poate să mai rețină încă aproximativ 500 de milioane de metri cubi, astfel încât suntem în situația în care localitățile în aval de barajul de la Stânca Costești să nu aibă de suferit. Important e că sunt acum acțiuni de monitorizare și înștiințare a populației referitor la pericolul acestor indundații, iar colegii de la Apele Române și cei de la ISU sunt în teren pentru a fi alături de cetățenii care au nevoie”.
„La Rădăuți – Prut, au mai fost inundații și în 2008 și în 2010, avem acum din nou. Astfel de zone sunt predispuse la inundații. Statul român a investit în reabilitarea infrastructurii rutiere și a gospodăriilor. Guvernul a transmis clar că reabilitarea infrastructurii sau pentru cetățeni pagubele produse de aceste inundații vor fi suportate de Guvern prin fondul de rezervă. În următorii ani cred că atât timp cât vom conștientiza că toate acțiunile noastre s-ar putea să se întoarcă împotriva noastră, vom reuși să diminuăm efectele acestor nu le-aș numi catastrofe, dar sunt situații excepționale care ne-ar putea pune în pericol inclusiv viața”, a mai declarat ministrul Mediului, Costel Alexe, pentru B1 TV.
Ministrul Mediului a mai declarat că autoritățile au lansat, sub patronajul Președinției României, o amplă campanie de împădurire și au fost deja plantați 30 de milioane de puieți. Cu mai multă muncă pe viitor, vom avea cea mai mare extindere a fondului forestier național.
„De când am preluat mandatul de ministru, și evident e și politica Guvernului Orban, în ceea ce privește împădurirea României, știți că am lansat o amplă campanie. Avem deja 30 de milioane de puieți plantați în campania de primăvară. Continuăm cu 20 de milioane în această toamnă. Campania are loc în acest an sub patronajul președintelui României. Asta e una dintre soluții.
Fac un apel public către toate autoritățile locale, către toți primarii să se implice în acest demers de a identifica terenurile degradate. INS ne spune că avem minim 500.000 de hectare pe care dacă le-am împăduri, iar Guvernul are resursele financiare pentru această campanie, am reuși să face nu doar cea mai mare extindere a fondului forestier național, ci am și reuși ca pe viitor cu suprafețe tot mai mari împădurite să reușim să diminuăm pagubele unor astfel de evenimente hidro-meteorologice”, a continuat Alexe.
Ministrul Costel Alexe a mai anunțat că, în ședința de joi, Guvernul PNL a operaționalizat SUMAL-ul, sistemul de urmărire a materialului lemnos: „Al doilea palier pe care am mers. Ieri, în ședința de Guvern, a fost operaționalizat, după mulți ani de tergiversări, în doar șase luni de când am preluat mandatul, sistemul de urmărire a materialului lemnos, acest mult așteptat SUMAL, prin care vom avea nu doar o monitorizare mult mai bună, ci și un management mult mai bun al tăierilor din pădurile României și mai ales transportul acestora. E foarte important să limităm aceste tăieri și să exploatăm sustenabil și durabil”.
„Suntem prima țară est-europeană care a decis să semneze declarația prin care Pactul Ecologic European devine cadrul pentru relansarea economică post-COVID. Practic, prin semnarea aceste declarații, ne asumăm noi, ca stat, că vom face investiții durabile, iar aceasta este cea mai bună strategie și de creștere economică, și ca răspuns la schimbările climatice”, a mai explicat ministrul Mediului, Costel Alexe, pentru B1 TV.