CORONAVIRUS | Gabriela Firea propune ca românii depistați pozitiv și asimptomatici să aibă voie să rămână acasă, în izolare / Aproape 7.800 de bucureșteni s-au înscris pentru testarea gratuită (VIDEO)

CORONAVIRUS | Gabriela Firea propune ca românii depistați pozitiv și asimptomatici să aibă voie să rămână acasă, în izolare / Aproape 7.800 de bucureșteni s-au înscris pentru testarea gratuită (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei, a declarat că aproape 7.800 de bucureșteni s-au înscris să fie testați gratuit pentru coronavirus, în cadrul programului „Testăm pentru București!”. Firea a susținut că Guvernul, prin Ministerul Sănătății, poate ar trebui să ia în calcul modificarea reglementărilor privind pacienții COVID-19, dat fiind că unele persoane i-au spus că se tem să-și facă testul gratuit deoarece știu că, în situația în care vor fi depistate pozitiv, vor fi internate în spital și va începe ancheta epidemiologică în familia lor. În opinia Primarului General, o soluție ar fi, așa cum se întâmplă și în alte state, ca persoanele depistate pozitiv și care sunt asimptomatice să aibă voie să rămână acasă, în izolare.

Aproape 7.800 de bucureșteni s-au înscris în programul de testare gratuită pentru coronavirus. Gabriela Firea propune schimbarea regulilor privind asimptomaticii

Primarul General, Gabriela Firea, a declarat că 7.768 de bucureșteni s-au înscris în vederea testării gratuite pentru coronavirus. Unii, totuși, s-au arătat reticenți în a se testa, de teamă că vor fi obligați să stea în spital în cazul unui rezultat pozitiv. În opinia sa, poate o soluție ar fi ca Ministerul Sănătății să permită bolnavilor asimptimatici sau cu simptome ușoare să rămână acasă, în izolare.

„7.768 de cetățeni s-au înscris în programul nostru în numai două zile.

Mulți bucureșteni, însă, ne-au sunat să ne spună că ar dori să se testeze, dar se tem că dacă rezultatul va fi unul pozitiv, vor ajunge la spital. Oamenii au întrebat cum am putea să procedăm să le transmitem doar lor rezultatele și să nu urmăm procedura legală, care spune că spitalul sau clinica privată trebuie să transmită imediat rezulatul pozitiv către Direcția de Sănătate Publică, iar aceasta să declanșeze ancheta epidemiologică în legătură cu întreaga familie.

Poate că nu ar fi rău ca Ministerul Sănătății să analizeze, împreună cu specialiștii, dacă nu s-ar putea ca în România să se aplice un model european brevetat cu succes în Germania, anume ca persoanele pozitive asimptomatice sau care au simptome ușoare, pe o declarație pe proprie răspundere, să rămână acasă, în izolare, bineînțeles dacă au posibilitatea. Poate că, dacă nu ar fi obligativitatea internării, nu ar mai exista această reticență la testare”, a declarat Gabriela Firea.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cum se face înscrierea pe platforma lansată de Primăria Capitalei, în vederea testării gratuite pentru coronavirus

Pimăria Generală a Capitalei a lansat recent proiectul „Testăm pentru București!”. Acesta are drept obiectiv limitarea răspândirii COVID-19 în rândul populației, prin testarea cu patru aparate RT-PCR. Este prima inițiativă de acest fel a unei autorități locale din România.

Bucureștenii se pot înscrie pentru testarea gratuită pe platforma online „testampentrubucuresteni.assmb.ro”. Voluntarii trebuie să completeze o declarație cu datele personale și, după acceptarea în cadrul programului, o cerere de înscriere și consimțământul pentru participare, urmând să fie contactați ulterior pentru programare și testarea propriu-zisă, la unul din cele 20 de laboratoare acreditate, apartinand celor 20 de clinici de stat si private afiliate acestui proiect.

Orice persoană asimptomatică poate participa. Testarea se face cu aparate Real Time PCR, pe baza probelor luate prin exudat nazo-faringian.

Primăria Capitalei, prin ASSMB, va urma să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat și private înscrise în proiect.

Pe 18 mai, Gabriela Firea a anunțat că a renunțat la ideea efectuării de teste pentru depistarea anticorpilor COVID-19 în cabinetele şcolare: „Acest proiect a fost blocat doar pentru ca l-am propus eu. Din cinism si invidie”.Acum a declarat, în schimb, că va începe un proiect de testare a anticorpilor pe un eşantion de 10.500 de bucureşteni. Testele se vor realiza la Arena Naţională, respectând toate reglementările internaţionale în domeniu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`