INTERVIU EXCLUSIV // Claudia Postelnicescu, purtătoarea de cuvânt al filialei din Ilfov, exclusă miercuri seară din USR, a povestit pentru B1.ro cum a decurs ședința și ce urmează să se întâmple cu membrii vocali din USR care nu sunt de acord cu echipa Barna. După spusele fostei membre USR Ilfov, excluderea sa nu a fost justificată. Într-un comunicat de presă trimis joi, URS susține că statutul intern al partidului nu permite ca un membru să aducă prejudicii imaginii partidului, lucru de care a fost acuzată Claudia Postelnicescu după o serie de postări pe Facebook în care îl critica pe Dan Barna. (Detalii AICI)
De unde primește ordine echipa Barna
”Nu se justifică o măsură atât de radicală pentru niște opinii critice. Echipa Barna, mă refer aici la Cătălin Drulă, Ionuț Moșteanu, Radu Mihail au fost extrem de maciști și agresivi. Elek Levente mi s-a adresat la 5 minute după audierea mea, nici nu începuse, să tac din gură că vorbesc ei și eu sunt acolo să le răspund lor la întrebări, nu să cer precizări pe ceea ce mă acuză, care erau absolut firești.
De ce am fost exclusă? Mi s-a spus absolut pe surse, așa am aflat, că motivația lor este că am atras atenția presei și nemaifiind membru USR o să atrag atenția mai puțin, deci le produc mai puțin damage lor. Problema lor cu mine este că, vezi Doamne, aduc prejudicii USR-ului.
Eu țin foarte mult la oamenii din URS care se luptă cu acești impostori, problema mea este cu echipa Barna, formată din oameni care primesc ordine din altă parte, acest fapt se vede în modul în care Drulă acționează, este ca un robot care are un soft și în momentul în care primește ordin cere excluderea, este un om ghidat, el nu are nimic uman în el, e șocant. Faptul că eu am un pic de notorietate și am atras atenția, au preferat să mă excludă ca să nu mai aflu lucruri din interior, dar le aflu oricum pentru că am acolo colegii mei care luptă” a declarat Claudia Postelnicescu în exclusivitate pentru B1.ro.
„Cristi Ghinea a PSD-izat partidul„
Aceasta spune că valul de excluderi nu se oprește aici și că de ieri până azi 3 persoane din teritoriu au fost anunțate că sunt chemate să dea explicații.
”Urmează după mine colegii mei din filialele din țară, care sunt preluate ostil de trepădușii lor, au primit pe bandă rulantă de ieri până azi 3 sesizări, sunt chemați să se apere. Vor fi excluse pe bandă rulată toate vocile critice. Aseară la două jumătate noaptea Barna s-a ridicat și a spus ”În această noapte se încheie o etapă din USR”. Asta este semnalul, excludeți tot, rămânem noi. Trec peste faptul că pe procedură sunt probleme majore. Moșteanu, care m-a numit fostă colegă, nu a avut buna decență să tacă din gură și să nu voteze, a stat relaxat și mă bruia tot timpul cu macisme de cocalar.
Ei au câștigat 12 mandate în Biroul Național și lista așa numiților echilibrați care de fapt sunt niște Barniști camuflați în echlibrați votează cu ei de obicei. Au fost 2 echlibrați, Elek Levente care este un misogin cu care eu am mai avut conflicte în partid, pe motiv că este foarte perfid și ipocrit, el este prieten bun cu Barna, se vizitează, dar face pe rebelul și opozantul intern ca să prostească niște membri că e ceva lider. Pentru că și așta se visează lider.
A fost o execuție, eu m-am dus să-mi fac datoria de față de mine să le dau o lecție la rândul meu, dar știam foarte bine, pe matematică, câte voturi dețin în BN știam foarte bine ce va urma. Eu sunt o persoană care sunt articulată și persoanele care sunt articulate nu au ce să caute în gașca asta de impostori că ei au doar oi, oi care mă numesc pe mine PSD-istă și mă trimit să mă angajez la Antena 3. Este un fake news în USR acum, ceva..
Cristi Ghinea a PSD-izat partidul. Au băgat foști membrii PRM, niște brute care mă atacă cu ostilitate și o agresivitate cum nu am văzut decât în ședințele de activiști de partid din anii ‘50 când găseau câte un țap ispășitor și îl executau pe ăla. E de scris literatură despre ce se întâmplă acum în USR’’ a mai spus fosta membră a USR.
Cine face sesizările în USR
Claudia Postelnicu a vorbit și despre excluderea Oliviei Ardelean punctând că aceleași persoane din USR Ilfov au făcut sesizări și în cazul ei, după ce a sesizat un număr de semnături false în campania Fără penali.
„Execuția mea și a lui Oli Ardelean este comandată de niște nulități din Ilfov, băieți care vor să devină parlamentari, Gabriel Cărbunaru, un ilustru necunoscut care vrea să candideze și de către mediocrul Cornel Zainea care vrea încă un mandat de parlamentar. De ce acum? Simplu, noi avem alegeri locale, ei trebuie să-și umple listele de primari și consilii locale cu ai lor. Nu concep să intre un om capabil și integru și nu oamenii lor.
Aștia care fac sesizări pe bandă, eu am avut nu știu câte sesizări de la aceiași oameni ai lor, eu am avut 7-8 sesizări de la 2 oameni. O persoană m-a urmărit timp de un an și ceva și mi-a făcut sesizare o dată la 3 luni, iar altă persoană de 2 luni de zile, din octombrie până acum mi-a făcut într-una sesizări. Oamenii aștia nu s-au remarcat cu nimic în partid. Ei și-au făcut munca de partid de activist, au ieșit pe stradă, au strâns semnături, au făcut poze, au mobilizat oamenii, au făcut sesizări, au făcut delațiuni și își așteaptă răsplata acum.
Comunista Poliana Hangan a eliminat întregi filiale și care este susținută de Vlad Botoș și de Cristi Ghinea, este o comunistă. Și-a eliminat toți adversarii interni și acum colegii mei de acolo au primit de ieri până astăzi sesizări să vină să se apere pentru a fi excluși. Abuzurile pe care femeia asta le comite în teritoriu sunt pe masa BN-ului de luni de zile, de anul trecut, din 2018. Nu a existat urgență în privința ei până acum, dimpotrivă, a deschis cu surle și trâmbițe cabinet de europarlamentar Vlad Botoș, acolo la ea. Este susținută la nivel înalt pentru că le face jocurile” a conchis Claudia Postelnicescu.