Ministrul Justiţiei a susținut că lumea interlopă a prins și mai mult curaj după ce PSD a dat „atacul” la Legile Justiției, iar de la o vreme România se află într-o situație chiar mai dificilă, deoarece mulți membri ai rețelelor au revenit în țară. Cătălin Predoiu a mai afirmat că statul nu a pierdut controlul dar, în același timp, trebuie să pornească o ofensivă împotriva acestor grupări. Ministrul liberal a mai susținut că organizaţiile de tip interlop „încearcă să penetreze structurile statului, de la cele de aplicare a legii, până la instituţii politice”.
Joi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a dat asigurări că statul nu a pierdut controlul în lupta cu clanurile interlope. Pe de altă parte, admite că instituțiile ar trebui să treacă în ofensivă.
„Bineînţeles că există un control. (…) Nu se pune problema de a pierde controlul, dar trebuie să fim lucizi şi să constatăm că trebuie pornită o ofensivă împotriva acestor structuri care încalcă legea”, a insistat Predoiu.
Ministrul Justiției a avertizat că rețelele de interlopi „încearcă să penetreze structurile statului, de la cele de aplicare a legii, până la instituţii politice”, iar politicienii ar trebui să manifeste toleranță zero față de acest flagel.
Pe de altă parte, a admis că există „o ţesătură de relaţii politice, sau politico-statale” între lumea interlopă şi cea politică.
„Aceste structuri tind să penetreze întreaga societate, prin urmare riposta trebuie să fie sistemică. Nu văd alt deznodământ decât eradicarea lor. Efortul trebuie să fie unul concertat din partea instituţiilor de aplicare a legii. Vă asigur că instituţiile nu stau şi se uită la acest fenomen, se vor vedea rezultate în timp, dar e un proces. Nu putem spune că vom începe un efort astăzi şi îl terminăm în trei ani şi după aia nu se întâmplă nimic”, a mai declarat Predoiu, pentru Realitatea PLUS.
Ministrul Justiției a mai declarat că lumea interlopă a ajuns atât de puternică din cauza „atacului la Legile Justiţiei, însoţit de o adevărată timorare a instituţiilor care aplicau legea”, din timpul guvernării PSD.
„Eu cunosc starea de spirit din parchete, există sechele. E adevărat, însă, că nimeni nu trebuie să stea acuma să plângă în barbă, ba chiar asta ar trebui acum să ambiţioneze. Trebuie refăcute structurile din parchete, trebuie reluate legile”, a continuat Predoiu.
Luna trecută, Cătălin Predoiu declara că frontul instituţional creat în ultima perioadă împotriva crimei organizate dă rezultate, iar clanurile de interlopi încep să cadă.
Singurul care a căzut a fost Emi Pian, liderul clanului Duduienilor. El a murit în urma unei răfuieli ce a avut loc în Capitală.
Activitatea ministrului liberal al Justiției a fost lăudată și de Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București: „Ministrul Predoiu este lider în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Îi suntem recunoscători pentru dedicare”. El a mai precizat că SUA și România luptă umăr la umăr pentru a se asigura că infractorii nu vor scăpa de rigorile legii.