Cătălin Drulă: Ion Rădoi e în spatele a ce se întâmplă la metrou de vreo 20 de ani. Oamenilor le e frică pentru pâinea lor, se uită la Rădoi cu teamă, că el a fost mai tare decât prim-miniştri

Cătălin Drulă: Ion Rădoi e în spatele a ce se întâmplă la metrou de vreo 20 de ani. Oamenilor le e frică pentru pâinea lor, se uită la Rădoi cu teamă, că el a fost mai tare decât prim-miniştri
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cătălin Drulă (USR-PLUS), ministrul Transporturilor, a declarat că Ion Rădoi, liderul USLM (Unitatea Sindicatul Liber Metrou) a fost în spatele mișcării de la metrou de vineri și, de altfel, „e spatele a ceea ce s-a întâmplat la metrou nu azi, ieri, ci de vreo 20 de ani, cel puţin”. El a mai afirmat că unii angajați de la metrou se tem de Rădoi deoarece acesta „a fost mai tare decât miniştri, decât prim-miniştri, decât preşedinţi”.

„Oamenilor le e frică pentru pâinea lor, pentru locul de muncă, pentru viitor. Tocmai de aceea este foarte important să nu negociem legea”, a punctat Drulă.

Cătălin Drulă, despre puterea lui Ion Rădoi

„Da, a fost (Ion Rădoi, liderul USLM, n.r.) în spatele mişcării de la metrou. E în spatele a ceea ce s-a întâmplat la metrou nu azi, ieri, ci de vreo 20 de ani, cel puţin. Absolut. Oamenii ăştia sunt un pic versaţi. Ei ştiu că nu pot face grevă, pentru că nu le permite legea stării de alertă, ştiu că oprirea voluntară a lucrului are nişte reguli. Au venit special oameni care nu erau în tură. Pur şi simplu, nişte cetăţeni care se întâmpla să fie angajaţi la metrou, s-au aşezat pe şinele de la metrou, noaptea, fără nişte revendicări în prealabil. Nu vreau să-i demonizăm pe angajaţii de la metrou. Am chiar tot respectul pentru cea mai mare parte a lor, care s-a prezentat la muncă. Mulţi au spus că le e ruşine de ceea ce s-a întâmplat. Oamenii aceştia se uită la Rădoi cu teamă, pentru că Rădoi a fost mai tare decât miniştri, decât prim-miniştri, decât preşedinţi. Oamenilor le e frică pentru pâinea lor, pentru locul de muncă, pentru viitor. Tocmai de aceea este foarte important să nu negociem legea”, a declarat Cătălin Drulă la Digi24, potrivit Agerpres.

Acesta a mai spus că principala preocupare a delegației de sindicaliști ajunsă la Prefectură a fost să scape de răspundere „pentru că şi-au dat seama că e groasă. De aceea, am şi depus acele plângeri penale”.

Cătălin Drulă: Ne-am atins de imperiul subteran al lui Rădoi

Ministrul USR-PLUS al Transporturilor a mai afirmat că nu există un conflict de muncă în raport cu sindicaliştii de la metrou, ci mai degrabă unul de tip cartel, „pentru că ne-am atins de imperiul subteran al lui Rădoi”.

„Nu s-a redus salariul nimănui, deocamdată, nu a fost nimeni disponibilizat. Practic, este un conflict nu de muncă, ci de tip cartel, pentru că ne-am atins de imperiul subteran al lui Rădoi, de acele spaţii comerciale despre care se vorbeşte de 15 – 20 de ani. Se ştie că acolo se întâmplă lucruri oneroase, de la felul în care domeniul public al statului nu beneficiază statul de el, ci o firmă a sindicatului, până la altfel de informaţii şi acuzaţii destul de serioase despre felul cum se obţin aceste spaţii, despre chirii paralele, despre o întreagă reţea care coordonează această activitate subterană foarte profitabilă”, a mai explicat Drulă.

El a punctat că respectivul contract privind spațiile comerciale a expirat încă din 2018, prin urmare ele sunt acum ocupate fără drept. Spațiile trebuie evacuate până pe 2 aprilie, altfel „se restabileşte legea”.

Metrorex a anunţat că acţiunea ilegală de vineri de ocupare a metroului bucureştean a produs pagube de aproximativ 2,827 milioane de lei. Prin urmare, compania se va îndrepta împotriva celor responsabili folosind toate mijloacele legale la dispoziţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)