Camera Deputaților și Senatul s-au reunit în şedinţe separate de deschidere a noii legislaturi. „E foarte frumoasă sala, am mai fost p-aicea” (FOTO)

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit în şedinţe separate de deschidere a noii legislaturi. „E foarte frumoasă sala, am mai fost p-aicea” (FOTO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Membrii celor două Camere ale noului Parlament, aleși în cadrul scrutinului din 6 decembrie, s-au întrunit, luni, în şedinţe separate de deschidere a legislaturii 2020-2024, la convocarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Şedinţa de deschidere la Senat a fost prezidată de Ion Prioteasa (PSD), cel mai în vârstă parlamentar de acolo. La început a fost intonat imnul naţional. La Camera Deputaților, ședința a fost condusă de Lucian Feodorov (AUR), din același motiv. Ei au fost asistaţi de cei mai tineri patru deputaţi sau senatori, în calitate de secretari.

La Cameră, reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale au lipsit. Aceștia sunt în autoizolare, după ce unul dintre ei a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Noii deputaţi au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor Revoluției din Decembrie 1989.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: Inquam Photos / George Călin

Foto: Inquam Photos / George Călin

Foto: Inquam Photos / George Călin

Ce se întâmplă în prima ședință a Camerei Deputaților și a Senatului

În cadrul acestor prime reuniuni nu au loc dezbateri parlamentare, dar se constituie Comisiile de validare, compuse din 30 de deputaţi, respectiv 15 senatori, conform configuraţiei politice a fiecărei Camere. Ele vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea legii și vor întocmi rapoartele de validare.

Ulterior, deputaţii şi senatorii ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: Inquam Photos / George Călin

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

De aici urmează alegerea președinților Camerei Deputaților și a Senatului şi ceilalţi membri ai Birourilor permanente. De asemenea, se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

Configurația noului Parlament arată astfel: PSD – 157 de mandate (110 deputaţi, 47 senatori), PNL – 134 de mandate (93 deputaţi, 41 senatori), USR-PLUS – 80 de mandate (55 deputaţi, 25 senatori), AUR – 47 de mandate (33 deputaţi, 14 senatori), UDMR – 30 de mandate (21 deputaţi, 9 senatori), minorităţile naţionale – 18 deputaţi.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Diana Șoșoacă, senatoare AUR: „E foarte frumoasă sala, am mai fost p-aicea”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a produs surpriza acestor alegeri, intrând în Parlament și chiar cu un scor mare – peste 9% – pentru o formațiune tânără.

Senatoarea AUR Diana Șoșoacă a și intrat în pâine:

„Dacă cineva a spus că am venit în groapa cu lei s-a înșelat. Am venit în groapa cu hiene. Parlamentul ăsta e locul în care nimic nu rămâne secret. Totul se aude, totul se înregistrează”, a spus ea, într-un live făcut pe Facebook când era în Senat.

Foto: Inquam Photos / George Călin

„E foarte frumoasă sala, am mai fost p-aicea”, a mai afirmat Șoșoacă.

Și de această dată, Diana Șoșoacă a refuzat să poarte masca de protecție, argumentul fiind că are scutire de la medic.

În schimb, George Simion, colider al AUR, a atras privirile cu masca pe care a folosit-o:

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmăriți B1TV.ro și pe
`