Băsescu, despre Tiberiu Nițu: Omul care a tras în populație la revoluție ordonă hăituirea mea în fiecare zi (VIDEO)

Băsescu, despre Tiberiu Nițu: Omul care a tras în populație la revoluție ordonă hăituirea mea în fiecare zi (VIDEO)

Șefii de parchete au depășit o limită, iar acest lucru se poate vedea inclusiv din faptul că dau zi de zi interviuri în care atacă toată clasa politică, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Evenimentul Zilei, de pe B1 TV. Acesta mai precizat că este hăituit de șefii de parchete, dar situația nu îl umilește pe el, ci chiar pe ei.
Totodată, fostul președinte l-a atacat pe Tiberiu Nițu, despre care a spus că își permite acum să-l hăituiască, deși el a tras în oameni la revoluție.

Eu nu aș vrea să comentez. Am fost un susținător fără rezerve al justiției, dar după ce am constatat că în România procurorii sunt principalii jucători publici, deja îmi dau seama că s-a sărit un prag pe care unii lideri din parchete nu îl înțeleg: nu poți conduce țara și lovi în clasa politică și apoi să spui că despre tine nu se poate zice nimic. Nu mă refer la punere sub acuzare, dar când toată ziua lideri din parchete dau interviuri în care atacă lideri din politică, atunci s-a depășit o limită și atunci ei să se gândească la faptul că vor fi, la rândul lor, atacați.

Cred că într-o țară civilizată instituțiile de parchet dau un comunicat și cu asta basta. Noi avem pretenția că suntem în UE. Unde se mai văd show-uri în altă țară ca în România?

Din acest tip de show-uri face parte și chemarea mea aproape zilnică prin intanțe. Sunt un om care a cerut respect pentru lege, justiție, așa că mă voi duce mereu, de câte ori sunt chemat”, a declarat Băsescu.

Fostul președinte a comentat și faptul că Ion Iliescu este și el chemat de instanțe, dar discret, fără a se discuta pe această temă.

Încă nu aș vrea să mă pronunț, deși văd și eu diferența. Iliescu e chemat cu toată discreția, eu cu anunțarea din vreme. Cred că unii din parchete anunță și șefii de galerie pentru flueierături. E un tratament care nu pe mine mă umilește, ci pe cei care conduc aceste instituții de parchet, mai ales Parchetul General. S-a ajuns să redeschizi un dosar pentru că am dat o declarație despre demisie, după care am revenit. Și mi se pare degradant pentru că însuși procurorul putea să ia declarația în care am spus că dacă ați votat așa, atunci renunț la demisie.
Și să hăituești șeful statului pentru că Vadim a spus că președintele a luat 4 milioane de euro, să deschizi cercetări penale, deși e atât de ușor să vezi dacă s-a întâmplat, e, de asemenea, umilitor. E o hăituire. Șef de parchet care a tras la revoluție în teroriști, deci în populație. Acest om care a tras în terororiștii care nu existau ordonă hăituirea mea în fiecare zi. Nu mă impresionează cât crede el
”, a comentat fostul președinte.

Băsescu, despre Nițu: Omul care a tras în populație la revoluție ordonă hăituirea mea

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare