Proiectul privind desființarea Secției speciale, avizat pozitiv. A fost adoptat și amendamentul care prevede că magistrații pot fi trimiși în judecată doar cu încuviințarea CSM

Proiectul privind desființarea Secției speciale, avizat pozitiv. A fost adoptat și amendamentul care prevede că magistrații pot fi trimiși în judecată doar cu încuviințarea CSM
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat, joi, un aviz pozitiv pe proiectul privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și, totodată, a adoptat amendamentul care prevede că trimiterea în judecată a judecătorilor și procurorilor se va realiza doar cu încuviințarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Amendamentul adoptat la proiectul privind desființarea Secției speciale:

Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Art.4 – Articolul 95 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Art.95 – (1) Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi preventiv sau arestați la domiciliu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Judecătorii şi procurorii pot fi trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.”

Ce a declarat Stelian Ion, ministrul Justiției, despre adoptarea amendamentului care prevede că magistrații pot fi trimiși în judecată doar cu încuviințarea CSM

Ministrul Stelian Ion s-a arată de părere că, de la bun început, SIIJ a fost un instrument croit „pentru intimidarea unor magistrați”, și că varianta avizată pozitiv de deputații din Comisia juridică este cea care permite deblocarea proiectului de desființare.

Întrebat cum vede faptul că la discuțiile de joi din Comisia Juridică nu au fost prezenți și membrii CSM, ministrul Justiției a explicat: „Mi-ar fi plăcut mult să fie prezenți. Au fost la începutul ședinței, dar din cauza vacaarmului, se începuseră vociferări, unii parlamentari așa au înțeles să se comporte în ședință, și au considerat președintele CSM și doamna președintă a Înaltei Curți că nu este cazul să mai rămână într-o astfel de atmosferă. Este o chestiune pe care o veți regăsi în avizul dat de CSM – a fost un aviz negativ – care a spus că ar trebui anumite garanții. Am precizat în acea ședință că din punctul meu de vedere, din punctul de vedere al Guvernului, nu sunt necesare aceste garanții, însă Parlamentul a oferit o parte a garanțiilor solicitate. Aș zice o mică parte față de ceea ce era inițial în proiect”.

„Nu este proiectul unei anumite persoane. Este proiectul Guvernului. Mă refer la varianta inițială a proiectului, care prevedea și o încuviințare, un aviz, la punerea în mișcare a urmăririi penale, a acțiunii penale, și lucrul acesta era deja prea mult, însă așa cum am spus, la jumătate de drum, pe baza acestor negocieri, s-a ajuns la această variantă, care permite deblocarea proiectului de desființare a proiectului de desființare”, a mai spus Stelian Ion.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)