Alpinistul Cornel Galescu a demisionat din USR Caransebeș. El acuză filiala de „amatorism și deviere către interesele colaterale”

Alpinistul Cornel Galescu a demisionat din USR Caransebeș. El acuză filiala de „amatorism și deviere către interesele colaterale”
Foto: Express de Banat

Alpinistul Cornel Galescu a anunțat că se retrage din USR Caransebeș, filială condusă de Dragoș Curelea. Galescu a susținut că a crezut în onestitatea acestei organizații, dar „amatorismul și devierea către interesele colaterale” l-au făcut să se trezească la realitate. Acesta a mai precizat că rămâne în zona educațională și va continua să se implice pentru viitorul României, dar nesubordonat nimănui. Cornel Galescu urmează unui lung șir de membri USR care au decis să demisioneze din partid, nemulțumiți și dezamăgiți de ce au văzut.

Cornel Galescu pleacă din USR

Alpinistul Cornel Galescu și-a anunțat retragerea din USR Caransebeș după ce așteptările în privința acestei filiale i-au fost înșelate. El a precizat că membrii organizației au dat dovadă de „amatorism și deviere către interese colaterale”.

Galescu a precizat că va rămâne în zona educațională și va continua să-i ajute pe copii, căci mintea lor e „inocentă și nealterată”.

„Motivele sunt personale, iar de susținut… nu sunt decis. Ce se întâmplă în politica locală nu are legătură cu principiile mele despre viață. Teama de a ajunge din nou la masa Consiliului Local alături de personaje discutabile mă determină să nu accept nicio propunere pe listele de candidați. Am crezut într-o posibilă onestitate a filialei USR Caransebeș, dar amatorismul și devierea către interesele colaterale (de care au dat dovadă) m-au făcut să-mi revin. Rămân în zona educațională, alături de copii, fiindcă mintea lor este inocentă și nealterată. Mă implic în viitorul acestei țări pe linii personale, nesubordonat nimănui”, a declarat Cornel Galescu, citat de expressdebanat.ro.

Demisii din USR în prag de alegeri

Recent, profesorul Silviu Gurlui, conferențiar la Facultatea de Fizică Al. I. Cuza din Iași, și-a dat demisia din USR Iași, filială condusă de Cosette Chichirău. El a fost ales de colegi pentru a candida la șefia Consiliului Județean Iași, dar până la urmă locul i-a revenit lui Marius Bodea, plecat de la PNL.

Și Raluca Amariei a demisionat din USR, în care a fost atât vicepreședinte la nivel național, cât și lider al filialei județene din Sibiu. Ea a criticat dur formațiunea condusă de Dan Barna, despre care a spus că a promovat „mesaje jignitoare la adresa majorității românilor”, care i-au adus, „pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează de ”dreapta””.

Adrian Chivoiu și Cristi Câmpean, vicepreședinți ai USR Alba, și-au anunțat și ei recent demisia din partid, acuzând că filiala din Alba Iulia alături de unele persoane din cadrul Biroului Județean ”s-au evidențiat prin dictatură, abuzuri, cenzură și minciuni”.

Acuzații de cenzură au fost formulate și la nivelul organizației București. La începutul lunii iunie, senatoarea Florina Presadă a reproșat conducerii că nu este corect să reducă la tăcere, pe grupul oficial de Facebook al filialei, membrii cu mesaje critice. Drept mulțumire la această observație constructivă, moderatorii grupului i-au aplicat acesteia fix același tratament: au cenzurat-o. La rândul său, Claudiu Năsui, liderul organizației, a declarat că pe acel grup se discută „foarte liber”, dar există niște reguli pe care inclusiv senatorii trebuie să le respecte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:56 - Noul primar al unei comune este acuzat că ”a dat-o de pereți” pe fosta primăriță
09:47 - Pentru a juca rolul Mariei Callas, Angelina Jolie a trebuit să învețe tehnici noi de respirație. Când apare filmul pe platforma Netflix
09:35 - Norvegia reconsideră ideea aderării la Uniunea Europeană. Ultimul referendum pe această temă a avut loc acum 30 de ani
09:35 - Diana Șoșoacă: Lasconi, pe lângă că este cu un IQ foarte jos și face de râs sexul feminin, este și o reprezentantă a satanismului / Turul 1 de la prezidențiale e lovit de nulitate absolută (VIDEO)
09:25 - Filmarea persoanelor în toalete publice sau cabine de probă ar putea fi pedepsită cu închisoare de până la 6 luni
09:19 - Augustin Zegrean: CCR poate să dispună repetarea alegerilor, nu reluarea, nu refacerea. Aceiași competitori vor participa încă o dată / Nu ar fi nicio tragedie. Au mai fost cazuri în Europa, chiar recente (VIDEO)
09:17 - Alegeri parlamentare 2024: Care este procedura de vot în afara României și unde pot vota alegătorii din diaspora
09:02 - „Numeroase amenințări cu bombă” la adresa persoanelor nominalizate de Donald Trump pentru viitoarea administrație. Autoritățile investighează situația
08:54 - Pe 28 noiembrie se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Care sunt legendele care circulă cu privire la înmormântarea sa
08:38 - Sabotajul rusesc ar putea duce la invocarea Articolului 5 al NATO, spune șeful spionajului german / Unii oficiali ruși se îndoiesc că acesta ar fi respectat cu adevărat în cazul unei urgențe