Alexandru Rafila: Victor Ponta mi-a propus să candidez la Primăria Capitalei, dar după două zile i-am comunicat că declin oferta. E decizia corectă, pentru moment

Alexandru Rafila: Victor Ponta mi-a propus să candidez la Primăria Capitalei, dar după două zile i-am comunicat că declin oferta. E decizia corectă, pentru moment

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a recunoscut că a fost ofertat de Victor Ponta, președintele Pro România, să candideze la Primăria Capitalei, dar „după două zile” i-a comunicat că refuză propunerea, „pentru că ne aflăm într-o perioadă dificilă” și este de părere că expertiza sa „e mai utilă în zona sănătății publice”.

Victor Ponta i-a propus lui Alexandru Rafila să candideze la Primăria Capitalei, dar a refuzat oferta

„Este adevărat că înainte să merg în vacanță, am fost ofertat de președintele Pro România, Victor Ponta, să candidez la Primăria Capitalei, să mă sprijine cu formațiunea sa pentru fotoliul de primar. Vă dați seama,că aceasta era o propunere pe care era necesar să o diger. Când m-am întors, după două zilei-am comunicat că declin oferta. Nu candidez la primărie. Din ce motiv? Pentru căne aflăm într-o periodă dificilă și consider că expertiza mea e mai utilă în zona sănătății publice, decât ar fi în administrația locală.Este decizia corectă pe care am luat-o, pentru moment”, a declarat AlexandruRafila, vineri seara, la Digi24.

Alegerile locale din 2020, marcate de pandemia de coronavirus

Alegerile locale din 2020 au fost programate pentru 27 septembrie, dar desfășurarea scrutinului ar putea fi împiedicată de evoluția epidemiei de coronavirus.

„Va trebui să analizăm extrem de serios daca organizăm alegerile, pentru că șansa de infectare crește. Nu putem face doar online campania (…), nu e suficient, mai ales la alegeri locale, unde e nevoie de discuții cu cetățenii. Cred că premierul și colegii mei vor lua o decizie înțeleaptă. Decizia finală apartine premierului, ministrului de Interne, ministrului de Externe, dar ar fi obligatoriu 2 zile. Gândiți-vă că ștampila trebuie dezinfectată de fiecare dată, perdeaua de la cabina de vot, la fel. E destul de complicat”, a declarat eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și liderul delegației române din PPE, la Digi 24, unde a mai precizat că se îndoiește „profund” că alegerile vor putea fi organizate în actualul context sanitar.

Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban a explicat că încă„eprematur să discutăm despre o posibilă amânare a alegerilor. Vom face o evaluare epidemiologică a fiecărei activităţi în campania electorală. Se paote face campanie în spaţii deschise, pe media, online. Se pot organiza secţiile de votare şi procesul de votare, astfel încât să nu existe riscurile răspândirii virusului.Deocamdată, la acest număr de cazuri noi, nu se pune problema să amânăm alegerile locale”.

Anterior, tot el afirma că, în scenariul în care alegerile locale vor fi organizate, scrutinul s-ar putea desfășura în circumstanțe deosebite, având în vedere epidemia de coronavirus din țară.

„Este adevărat că nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online, că acum online este clar un mijloc de comunicare safe. Trebuie să se adapteze şi candidaţii şi alegătorii. (…) În organizarea secţiilor de vot, evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate”, sublinia premierul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`