Alexandru Rafila critică organizarea și comunicarea pe tema vaccinării anti-COVID-19: „Să nu creăm false așteptări” / Despre vaccinarea vârstnicilor și a celor cu boli cronice: O subetapizare era mai potrivită

Alexandru Rafila critică organizarea și comunicarea pe tema vaccinării anti-COVID-19: „Să nu creăm false așteptări” / Despre vaccinarea vârstnicilor și a celor cu boli cronice: O subetapizare era mai potrivită
Foto: Inquam Photos / George Călin

Profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD, a criticat modul în care principalii decidenți politici comunică pe tema vaccinării anti-COVID-19. Acesta a remarcat mai multe declarații publice contradictorii precum și afirmații care le pot da românilor false așteptări. Rafila a mai susținut că persoanele cu boli cronice și cele de peste 65 de ani ar fi trebuit vaccinate imediat după cadrele medicale și nu laodaltă cu alte categorii de populație. Așa, ele riscă să nu li se mai administreze dozele de vaccin acum.

Alexandru Rafila critică modul de organizare a campaniei de vaccinare anti-COVID-19

Premierul Florin Cîțu a declarat că, în perioada imediat următoare, peste 75% dintre persoanele de peste 65 de ani vor fi vaccinate anti-COVID-19. Rafila a dat de înțeles că șeful Guvernul a cam exagerat.

„Dânsul spunea că ”în perioada imediat următoare”. Am citit și eu afirmația. Mi s-a părut surprinzătoare… Probabil că e o persoană mai entuziastă domnul premier, dar nu trebuie să creăm false așteptări oamenilor. În mod evident, dânsul știe care e posibilitatea de aprovizionare cu vaccinuri, nu mă refer la partea organizatorică, haideți s-o lăsăm pe asta deoparte, și în ianuarie și februarie cantitățile de vaccinuri primite vor fi limitate, vor fi în jur de 600.000 de doze. Abia din martie vor depăși probabil un milion de doze pe lună și atunci trebuie să fim mai pragmatici și mai realiști și să informăm corect populația, să nu creăm false așteptări”, a declarat Alexandru Rafila, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Profesorul a mai susținut că ar fi trebuit creată o subcategorie în cadrul campaniei de vaccinare, astfel încât persoanele cu boli cronice și cele de peste 65 de ani să poată fi vacinate imediat după cadrele medicale. Așa cum e organizată campania acum, aceste persoane sunt puse laolată cu alte categorii și riscă să nu primească dozele.

„Trebuia totuși prioritizat. Dacă spui că în etapa a doua vaccinezi șase milioane de persoane și toți încearcă să se programeze și lucrul ăsta nu e posibil… O etapizare sau o subetapizare poate era mai potrivită.

Ei nu apucă să se programeze, ori nu știu, ori nu intră pe internet și o să se vacineze sau să se programeze mai întâi cei care sunt persoane active, lucrează în diverse structuri publice și care au obișnuința folosirii internetului”, a mai spus Rafila.

Alexandru Rafila a criticat și modul în care se realizează informarea publică pe acest subiect, mai mulți oficiali contrazicându-se în declarații.

Premierul Florin Cîțu: Peste 75% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani se vor vaccina în perioada imediat următoare

Declarațiile profesorului Alexandru Rafila au pornit de la o afirmație recentă a prim-ministrului Florin Cîțu.

„Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine. Peste 75% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada imediat următoare”, a scris premierul duminică, pe Facebook.

Sâmbătă, și el a primit prima doză din vaccinul anti-COVID-19.

„Mă bucur că am putut să mă vaccinez, am făcut-o atât pentru mine, cât şi pentru cei din jurul meu şi, bineînțeles, să dau un semnal de încredere pentru toţi românii. Este important să înţelegem că împreună cu păstrarea măsurilor de restricție în continuare, vaccinul şi tratamentele care apar, doar aşa putem să învingem această pandemie”, a declarat Florin Cîțu, după ce a fost vaccinat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`