Eurodeputatul Claudiu Manda a invitat 30 de senatori PSD la Strasbourg între 16 și 19 decembrie, când va avea loc sesiunea plenară a Parlamentului European, astfel că transportul și cazarea sunt asigurate din fonduri publice.
Deși Claudiu Manda a explicat, pentru G4media.ro, că și-a invitat colegii la un schimb de experiență, astfel încât să fie implementate exemple de bune practici din PE și în România. Cu toate acestea, câțiva invitați au declarat, pentru aceeași publicație, că se duc la Strasbourg pentru ziua de naștere a lui Claudiu Manda, care este născut în 20 decembrie.
În orice caz, cum cei 30 de senatori PSD nu vor fi prezenți în România săptămâna viitoare, activitatea Senatului va fi blocată din lipsă de cvorum.
„Am aflat de la niște colegi din Senat, că domnul Manda i-a invitat la ziua sa de naștere, la Bruxelles, și că le asigură transportul si cazarea. Mi s-a părut revoltător, sunt totuși 30 de persoane, banii de la Parlamentul Europena sunt tot fonduri publice”, a declarat pentru G4Media.ro o sursă din Senatul României.
Bogdan Matei, Radu Preda, Daniel Butunoiu, Pavel Marian, Marius Dunca, Radu Oprea și Florian Bodog sunt câțiva dintre cei 30 de senatori.
„Programul este făcut de doi europarlamentari PSD, Claudiu Manda și Dragoș Benea. Este un schimb de experiență între Parlamentul European și Senatul României. Nu am programul exact în acest moment. Finanțarea deplasării va fi făcută exclusiv de Parlamentul European”, a declarat senatorul PSD Marian Pavel, pentru G4media.ro.