220.000 de dosare de pensii, evaluate. Raluca Turcan: Estimăm că am putea finaliza recalcularea într-un an și jumătate, suplimentând personalul pentru două luni cu aproximativ 1.500 de persoane (VIDEO)

220.000 de dosare de pensii, evaluate. Raluca Turcan: Estimăm că am putea finaliza recalcularea într-un an și jumătate, suplimentând personalul pentru două luni cu aproximativ 1.500 de persoane (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a explicat că întregul proces de recalculare a pensiilor presupune două etape, cea a evaluării și cea a recalculării, și a precizat că până la ora actuală au fost evaluate 220.000 de dosare. Demnitarul susține că personalul caselor de pensii este sub-dimensionat în momentul de față, iar echipamentele și softul sunt foarte învechite, context în care estimează că recalcularea celor aproximativ 5 milioane de pensii ar putea fi finalizată într-un an și jumătate, „suplimentând personalul pentru două luni cu aproximativ 1.500 de persoane”.

Raluca Turcan, ministrul Muncii, despre procesul de recalculare a circa 5 milioane de pensii

Întrebată în ce stadiu se află procesul de recalculare a pensiilor, sau mai exact câte pensii au fost recalculate până în acest moment, ministrul Muncii a explicat: „Până în momentul de față, avem 220.000 de dosare evaluate de pensii, asta înseamnă includerea tuturor dosarelor într-un format electronic pe bază de indicatori care, în momentul în care vom stabili formula de recalculare a pensiilor, să fie folosiți pentru această recalculare propriu-zisă. Practic, întregul proces de recalculare are două etape – etapa evaluării, la care lucrăm acum și avem 220.000 de dosare, unele dintre ele erau în format letric, și etapa recalculării, când este finalizată procedura legislativă.

Întrebată în cât timp ar putea fi finalizat procesul de recalculare, Raluca Turcan a precizat: „Noi am estimat ca întregul proces de recalculare a aproximativ 5 milioane de pensii să fie finalizat într-un an și jumătate. De aceea, inclusiv pe Planul Național de Redresare și Reziliență luăm în calcul finanțare pentru reformarea sistemului de pensii, inclusiv consultanță pentru varianta optimă de recalculare a pensiilor, și de suplimentare prin stimulente pe o perioadă determinată a personalului care să intre în acest proces de evaluare, unul foarte laborios. Nu vă ascund că personalul caselor de pensii este în momentul de față sub-dimensionat, practic desfășoară două activități, activitățile curente de calculare a dosarelor, plus activitatea nouă de evaluare, și în același timp echipamentele și softul sunt foarte învechite, și pe PNRR vom avea finanțare inclusiv pentru modernizarea echipamentelor electronice.

Întrebată de câte persoane este nevoie pentru a finaliza recalcularea pensiilor, ministrul Raluca Turcan a adăugat: „Noi am estimat că am putea finaliza într-un an și jumătate procesul de recalculare a pensiilor, suplimentând personalul pentru două luni cu aproximativ 1.500 de persoane”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`