Lidia Buble, despre despărțirea de Răzvan Simion. „Știu că putem face posibil acest lucru. În acest moment, poate că sunt mai atentă”

Lidia Buble, despre despărțirea de Răzvan Simion. „Știu că putem face posibil acest lucru. În acest moment, poate că sunt mai atentă”

Anul 2020 a fost plin de schimbări pentru Lidia Buble, atât în plan personal, cât și profesional. Aceasta a vorbit despre despărțirea de Răzvan Simion în cadrul unui interviu acordat revistei Viva. Cei doi au fostmat un cuplu timp de cinci ani de zile, însă și-au uimit fanii în momentul în care prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a anunțat public că nu mai formează un cuplu cu artista.

Lidia Buble, despre schimbările din viața ei

Până acum, anul 2020 a fost plin de schimbări pentru Lidia Buble. Aceasta a mărturisit că încă nu a terminat adaptarea la tot, dar o va face cu timpul.

„Am avut foarte multe planuri pentru 2020. Din păcate, la fel ca pentru toți ceilalți, și pentru mine acest an a fost total neașteptat, atât în ceea ce privește planurile de dezvoltare în carieră, cât și în ceea ce mă privește personal. Încă nu am terminat adaptarea, însă, încet-încet, împreună cu întreaga mea echipă, știu că putem face posibil acest lucru. În acest moment, poate că sunt mai atentă în privința cheltuielilor și, cu siguranță, prioritățile mele s-au schimbat”, a povestit Lidia Buble pentru revista Viva.

Lidia Buble are o relație foarte bună cu părinții ei. Ba mai mult, tatăl și fratele ei sunt buni sfătuitori pentru ea. De asemenea, aceasta recunoaște că nici dacă ar vrea, nu ar avea cum să ascundă lucruri despre ea față de părinți. Fiind o persoană publică, totul apare în presă.

„Noi obișnuim să mergem la pastor, nu la psiholog și da, este normal ca tatăl meu și fratele, care l-a urmat la slujba bisericii, să fie și buni sfătuitori. Familia mea știe totul despre mine, nu mă ascund de ei. Este și complicat să mai ascund lucruri despre mine, mai ales că apar în tot felul de ziare”, a mai mărturisit Lidia Buble.

Răzvan Simion și Lidia Buble s-au despărțit oficial în luna mai

Prezentatorul a anunțat, prin intermediul unei postări pe Instagram, că relația lor a ajuns la sfârșit, dar că vor continua să colaboreze pe plan profesional. Drept urmare, Lidia Buble a fost nevoită să se întoarcă la București pentru a pregăti noul proiect muzical. La filmările pentru videoclip, Lidia Buble a dat nas în nas cu fostul ei iubit, potrivit impact.ro.

Chiar dacă au avut emoții în momentul în care s-au revăzut, s-au comportat normal, s-au distrat și au vorbit. Se pare că cei doi nu se mai văzuseră de vreo două luni, iar ruptura dintre ei se produsese cu mai mult timp înainte de a anunța Răzvan Simion pe rețelele sociale.

„Din câte știm noi, nu se mai văzuseră de vreo două luni. Ei sunt despărțiți cu mult timp înainte să anunțe Răzvan. Mesajul ăla a fost postat numai atunci când el a fost convins că nu mai este nimic de făcut, că povestea lor s-a terminat. Da, Răzvan a fost la filmări, ceea ce este normal, ținând cont că el este implicat în proiectele ei de mai bine de cinci ani. A fost un moment ciudat pentru toată lumea, vă dați seama. Amândoi erau emoționați, însă s-au purtat ca două persoane civilizate. S-au salutat, au vorbit, am mai glumit toți”, au declarat surse apropiate Lidiei Buble pentru sursa citată mai sus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`