Antonia, despre secretul relației cu Alex Velea. „Ne motivăm și ne susținem unul pe celălalt foarte mult” (FOTO)

Antonia este una dintre cele mai frumoase femei din România, iar cu puțin timp înainte de pandemie s-a mutat în casă nouă cu Alex Velea și cei doi copii ai lor, Akim și Dominic. Vedeta s-a bucurat de acest timp pe care l-a petrecut cu familia, însă marele ei regret este că nu a reușit să o vadă pe Maya, fetița ei.

Antonia, despre secretul relației dintre ea și Alex Velea

Multe vedete s-au bucurat de timpul pe care l-au putut petrece cu familia în timpul izolării. Cu un program încărcat, timpul petrecut acasă este un lux pentru faimoșii noștri. Acesta este și cazul Antoniei, care s-a bucurat de timpul petrecut alături de soțul ei, Alex Vlea și cei doi copii, însă i-ar fi plăcut să le fie alături și Maya.

„În primul rând, am fost toți acasă mult timp, ceea ce nu se prea întâmpla înainte, având în vedere că amândoi aveam concerte, filmări, studio, o viață activă. Așa că am avut mai mult timp pentru noi, pentru copii, să ne relaxăm, să ne odihnim, să petrecem timp împreună, să ne bucurăm unii de ceilalți. Pe de altă parte, a fost și este greu că nu o văd pe Maya și nu știu când se va putea. Și apoi este ciudat să știi că nu poți ieși din casă, că nu poți face ceva ce înainte părea normal”, a declarat Antonia ăntr-un interviu acordat revistei Viva.

Antonia a vorbit și despre copiii ei și despre cum a fost această perioadă pentru ei. În acest context, artista recunoaște că faptul că s-au mutat în casă nouă cu puțin timp înainte de a izbucni pandemia la noi în țară, a fost un real noroc.

„Avem noroc că am reușit să ne mutăm în casă nouă și copiii au putut să se joace mult în curte. Au înțeles că există un virus și că nu se pot duce la grădiniță din acest motiv. Petrecem noi timp cu ei, ne jucăm”, a mai adăugat Antonia.

Alex Velea nu o lasă pe Antonia să se descurce singură cu treburile casei și cu cei doi copii. Aceasta a spus că secretul unei relații perfecte este susținerea reciprocă pe care și-o acordă doi parteneri.

„Mă ajută mult cu copiii și, în general, cu orice am nevoie legat de casă sau de gătit. Cred că secretul este ca fiecare să știe când să lase de la el și să ne susținem în decizii legate de familie. Ne motivăm și ne susținem unul pe celălalt foarte mult”, a declarat artista.

Antonia, declarații despre casa nouă în care s-au mutat

Cum am spus mai sus, Antonia, Alex Velea și cei doii copii ai lor și-au îndeplinit visul și s-au mutat într-o casă nouă. Vedeta a afirmat că s-au acomodat foarte repede cu noul mediu atât ei, cât și copiii.

„A fost foarte bine și pentru noi, și pentru ei, și ne-am obișnuit toți super repede, e mai mult spațiu, există și curtea unde se pot juca, putem sta la aer, la soare. Ne place mult, chiar ne simțim acasă”, a mai precizat Antonia.

Îndrebată despre decorațiunile interioare, Antonia a declarat că este o casă care reflectă gusturile amândurora, însă nu doresc să facă public modul în care arată.

„Nu, nu avem obiecte ciudate, e o casă care ne reflectă gusturile amândurora, este o casă minimalistă, modernă, am avut un designer de interior care ne-a ajutat și suntem mulțumiți de rezultat. Dar nu ne-am dorit niciunul să o expunem”, a declarat Antonia referitor la noua casă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card