Cod galben de ploi torențiale în 29 de județe

Cod galben de ploi torențiale în 29 de județe
Sursa Foto: Hepta

Vremea se menține în continuare instabilă în cea mai mare parte a țării. 29 de județe din nordul, estul, centrul și sud-vestul țării sunt vizate de o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până marți seară, la ora 23.00, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în Maramureş și 34 de grade în sudul şi centrul Munteniei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatura – umezeala (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitaţi.

Foto:meteoromania.ro

Temperaturi ridicate în sudul țării

Doar în partea de sud-est a ţării vremea se va menține frumoasă în următoarea perioadă, temperarturile ajungând și la 35 de grade.

În Capitală, vremea va fi călduroasă, dar va deveni în general instabilă mai ales spre orele serii şi la începutul nopţii. Temperatura maxima va fi de 32-34 de grade.

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea când, trecător, vor fi condiţii pentru averse şi descărcari electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade. Temperatura apei marii va avea valori cuprinse între 23 şi 26 de grade.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)