Aplicație COVID-19 pentru telefoanele mobile, dezvoltată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central. Cum va funcționa

Aplicație COVID-19 pentru telefoanele mobile, dezvoltată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central. Cum va funcționa

Aplicația ”Coronavirus COVID-19 România”, dezvoltată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) va monitoriza și centraliza date cu privire la răspândirea noului coronavirus pe teritoriul țării.

De asemenea, aceasta poate contribui la limitarea contaminărilor și a numărului de cazuri apărute în comunitate, se arată într-un comunicat MApN.

Cum funcționează aplicația ”Coronavirus COVID-19 România”

Aplicația, dezvoltată în colaborare cu CERTSIGN SA, va realiza o hartă a distribuției spațiale a tuturor cazurilor de COVID-19 confirmate oficial, dar și o statistică ce arată evoluția pe zile a virusului.

De asemenea, aceasta va mai cuprinde informații legate de infrastructura spitalicească, densitatea populației, dar și detalii relevante ale fiecărui caz înparte.

Cine va putea folosi aplicația

Principalii beneficiari ai aplicației sunt membrii comunității epidemiologice din Direcțiile de Sănătate Publică și din spitale, ce vor putea identifica rapid contacții celor infectați cu COVID-19, facilitând realizarea anchetelor epidemiologice într-un timp mult mai scurt.

Mai mult, aplicația va genera operaționalizarea unui sistem de alertă medicală timpurie, în timp real, a informațiilor relevante pentru fiecarecetățean.

Prin utilizarea acesteia inclusiv Serviciile de Ambulanță și SMURD, Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență, dar și consiliile județene vor putea gestiona paturile din spitale sau resursele alocate acestora, putând lua decizii manageriale la nivel institutional, adaptate realității situațiilor epidemice din teren.

Cu toate acestea, aplicația se adresează și cetățenilor care vor fi avertizați, în timp real, de posibilitatea de contaminare apărută într-o anumită zonă, putând astfel părăsi zona respectivă pentru a evita contaminarea.

SUUMC a câștigat concursul „Tehnici avansate de management a epidemiei încomunitate”, inițiat de Ministerul Educației șiCercetării, în care s-au înscris 33 de proiecte. Finanțarea și bugetul (în valoare maximă de 500.000 lei) se vor asigura prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, iar durata de realizare a proiectului este de 12luni.

Apple și Google, parteneriat istoric în lupta cu noul coronavirus

La începutul lunii aprilie, companiile gigantAppleșiGoogleau dezvoltat un parteneriat inedit, pentru a se alătura luptei împotriva nouluicoronavirus.

Mai exact, aceștia au lansat o tehnologie pentru smartphone-uri, care va atenționa utilizatorii dacă au intrat în contact cu o persoană infectată cuCOVID-19, astfel putându-se monitoriza aproximativ o treime din populația lumii.

Tehnologia inovatoare, cunoscută sub numele de „contact-tracing”, este gândită pentru răspândirea nouluicoronavirus, spunându-le utilizatorilor aplicației dacă este cazul sau nu să se izoleze, în cazul în care au intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19.

Un utilizator care va fi ulterior infectat cu noul coronavirus va putea folosi aplicaţia pentru a notifica automat şi anonim contactele recente.

„Toți cei de laAppleșiGooglecredem că nu a existat niciodată un moment mai important pentru a lucra împreună pentru a rezolva una dintre problemele cele mai presante ale lumii”, au spus companiile într-un comunicat comun, noteazăTime.com

În următoarele luni, ambele companii intenționează să adauge tehnologia direct în sistemele lor de operare, astfel încât acest software de urmărire a persoanelor infectate cu coronavirus să funcționeze fără a fi nevoie să descarce o aplicație.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`