Orașul chinez Wuhan, locul din care a izbucnit pandemia de coronavirus, nu a mai raportat niciun caz din iunie, dar familiile și prietenii celor care au murit continuă să lanseze acuzații dure la adresa guvernului. Între timp, acesta a autorizat administrarea unui vaccin anti-COVID-19 la aproape un milion de oameni, informează France24.
În timp ce numeroase state, multe europene, luptă cu un al doilea val de infectări, autoritățile din Wuhan, locul din care a izbucnit criza sanitară globală, spun că până acum nu s-au confruntat cu o reizbucnire a epidemiei.
În bună parte, orașul și locuitorii săi au revenit la viața lor obișnuită.
„Wuhan nu a reacționat rău, dar nici grozav. Cu timpul, s-a adaptat și a procedat tot mai bine. În comparație cu Statele Unite ale Americii, noi am făcut o treabă bună în a recâștiga controlul”, a susținut Wu Qing, locuitor din Wuhan, pentru France24.
Oficial, orașul nu a raportat niciun caz de COVID-19 din iunie, dar continuă să planeze suspiciuni asupra guvernului, mai ales dat fiind modul în care a gestionat izbucnirea epidemiei, anul trecut.
Zhong Hanneng și-a pierdut fiul în primul val de epidemie.
„Dacă guvernul din Wuhan, dacă autoritățile ar fi știut că virusul se transmite de la om la om și ne-ar fi spus să ne protejăm și să ieșim din case cât mai puțin posibil, așa cum fac acum, tragedia putea fi evitată. Dar ne-am infectat fără să știm ceva despre virus”, a spus femeia.
Wuhan, la un an de la izbucnirea pandemiei de coronavirus
Însă presa străină a prezentat, de-a lungul ultimelor luni, mai multe documente și rapoarte ce ar demonstra că autoritățile chineze au știut de mai demult că virusul se transmite de la om la om și că e periculos, dar nu au lansat niciun avertisment, ba chiar au liniștit celelate state că nu sunt motive de îngrijorare. Astfel, din cauza Chinei, ntreaga planetă a pierdut astfel zile bune în care putea lua măsuri și se putea pregăti pentru a face față pandemiei.
Teama de infectare continuă să planeze în China, chiar dacă acum transmiterea SARS-CoV-2 e la un nivel scăzut. Oamenii stau la cozi pentru a fi vaccinați, deși vaccinurile nu au trecut prin toate testele clinice.
Deși nu se cunoaște deocamdată măsura în care sunt eficiente și nici ce efecte adverse au aceste doze, guvernul a autorizat ca grupele de risc, între care personalul medical și transportatorii, să primească vaccinul chinezesc experimental. Între timp, unda verde a fost extinsă la oficialii guvernamentali, cei care călătoresc în străinătate și studenți.
Sinopharm, una dintre cele trei companii farmaceutice chineze care au vaccinuri în faze finale de testare, a transmis că dozele sale au ajuns deja la aproape un milion de chinezi.
De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, aproape 64 de milioane de oameni din întreaga lume au fost testați pozitiv cu SARS-CoV-2. Dintre ei, peste 1,4 milioane au decedat, dar mai bine de 44,2 milioane s-au vindecat. În România, bilanțul crizei sanitare a ajuns la 479.634 de infectări și 11.530 de decese.