Ungaria, avertizată de Comisia Europeană asupra folosirii vaccinului rusesc anti-COVID

Ungaria, avertizată de Comisia Europeană asupra folosirii vaccinului rusesc anti-COVID
Foto: pixabay.com

Comisia Europeană a avertizat Ungaria că administrarea vaccinului rusesc anti-coronavirus, Sputnik V, generează o serie de riscuri, scrie Reuters.

Ungaria, avertizată de CE asupra folosirii vaccinului Sputnik V

Joi, Ungaria a importat primele doze ale vaccinului rus Sputnik V, în cadrul unui program ce vizează producerea vaccinului pe teritoriul ungar, dacă se dovedeşte a fi sigur şi eficient.

„Experţii ungari vor avea ocazia să studieze vaccinul în următoarea perioadă şi să ia o decizie bine-fundamentată privind potenţiala utilizare şi aprobare”, a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a avertizat Guvernul de la Budapesta în privinţa utilizării unui vaccin neautorizat în spaţiul comunitar, pe motiv că acesta poate genera o serie de riscuri. Înainte de a fi produs sau utilizat în orice stat membru UE, vaccinul Sputnik V trebuie autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

„Întrebarea este dacă un stat membru UE ar vrea să le administreze cetăţenilor un vaccin care nu a fost revizuit de Agenţia Europeană a Medicamentului. Aici se întâlnesc procedura de autorizare şi încrederea în vaccin. Dacă cetăţenii noştri încep să emită dubii privind siguranţa unui vaccin, dacă nu va trece prin evaluări ştiinţifice riguroase pentru dovedirea siguranţei şi eficienţei, va fi mult mai greu să vaccinăm o proporţie suficientă a populaţiei”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Potrivit autorităților rusești, Sputnik V are o eficienţă de 92% contra virusului SARS-CoV-2.

Ungaria va începe testele cu vaccinul rusesc anti-Covid

Ministrul maghiar al afacerilor externe, Peter Szijjarto, a anunțat că Ungaria va primi, la sfârșitul acestei săptămâni, mai multe doze de vaccin Sputnik V, devenind astfel primul stat din Uniunea Europeană (UE) care va utiliza vaccinul rusesc, transmiteLe Monde.

Primele eșantioane vor fi folosite pentru teste, “înainte ca o cantitate mai importantă să fie importată în a doua jumătate a lunii ianuarie”, a precizat Szijjarto.

Reamintim faptul că Viktor Orban, care întreține relații cordiale cu Vladimir Putin, a cumpărat vaccinul rusesc, Sputnik-V, fără să aibă avizul Agenției europene pentru medicamente. Astfel, șeful executiviului riscă să deterioreze și mai mult relațiile Ungariei cu UE după decizia luată.

„În privința dubiilor exprimate de anumiți experți în privința legalității acestui import fără acordul Agenției Europene pentru Medicamente, prim-ministrul a invocat libertatea cetățenilor maghiari “de a decide în ce vaccin au mai multă încredere”, fie că este “abordarea probusiness a unei companii americane sau vaccinul de stat rusesc sau chinez”, a declarat primul ministru ungar.

Începând cu luna septembrie, Ungaria a raportat o creştere a numărului de cazuri, cu peste 4.000 de infecţii zilnice, ceea ce a determinat autorătițile guvernamentale săprelungească până la 8 februarie starea de urgenţă, instaurată pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:21 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,84% din secţii: Călin Georgescu rămâne pe primul loc. Lasconi reduce diferența față de Ciolacu
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”
07:51 - Gelu Duminică, despre ascensiunea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”
07:33 - Nicolae Ciucă, despre rezultatul alegerilor prezidențiale: „Este un eșec pe care trebuie să îl asumăm cu toții, începând cu mine și cu toată echipa de conducere a partidului”
00:35 - George Simion și-a recunoscut înfrângerea: „I-am transmis felicitări domnului Georgescu. Vom susține în turul 2 pe oricine intră acolo şi nu e Ciolacu”
23:55 - Surse: Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL
23:51 - Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan: Partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni
23:29 - CTP: Acest Călin Georgescu este mai periculos decât Simion în prostirea oamenilor. E mult mai rău decât Simion
23:08 - Ilie Bolojan le cere strategilor partidului să-şi asume răspunderea: „Noaptea e un sfetnic bun”
22:48 - După Dan Vîlceanu, primarul Sectorului 1, George Tuță cere demisia lui Ciucă și a echipei sale: „Să plece acasă! Mă voi implica să facem rapid schimbările”